Data publicării:

Al doilea val al pandemiei. Prima țară care trage un semnal de alarmă

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Creșterea alarmantă a numărului de cazuri de coronavirus îi îngrijorează pe unii oficiali din Uniunea Europeană. 

Un oficial german a avertizat că al doilea val al pandemiei de coronavirus loveşte deja ţara, în condiţiile în care numărul infectărilor zilnice creşte, iar institutul guvernamental pentru boli infecţioase se declară foarte îngrijorat, relatează sâmbătă dpa, scrie Agerpres. 

"Al doilea val de coronavirus este deja aici. Se întâmplă în fiecare zi. Avem zilnic noi cazuri de infectare care
ar putea deveni un număr foarte mare", a declarat Michael Kretschmer, premierul landului estic Saxonia, pentru ediţia de sâmbătă a ziarului Rheinische Post.

Creștere semnificativă a infecțiilor

Comentariile lui Kretschmer intervin la o zi după ce Institutul guvernamental Robert Koch (RKI) a remarcat o creştere semnificativă a noilor infecţii zilnice, de la circa 500 până la peste 800 la un moment dat săptămâna trecută.

"Această evoluţie este foarte îngrijorătoare şi va continua să fie monitorizată foarte îndeaproape de RKI ", a spus o purtătoare de cuvânt pentru dpa vineri seara. "Trebuie evitată o nouă agravare a situaţiei".

Autorităţile medicale din Germania au raportat 781 de noi infecţii în 24 de ore până vineri la miezul nopţii (22:00 GMT), conform institutului. În ziua precedentă numărul era de 815. În acelaşi interval s-au înregistrat şi şapte decese.

Peste 200.000 de persoane infectate 



Aceasta înseamnă că cel puţin 204.964 de persoane din Germania au fost infectate cu coronavirusul de la începutul epidemiei, a raportat RKI sâmbătă dimineaţă, în timp ce 9.118 persoane infectate cu virusul au murit până în prezent. De asemenea, se estimează că până sâmbătă dimineaţa 189.800 de persoane s-au recuperat după îmbolnăvire.

Deşi cazuri noi se înregistrează în toată ţara, RKI a spus vineri că mai mult de 60% provin din landurile Renania de Nord-Westfalia (vest) şi Baden-Wuerttemberg (sud-vest).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel