Data publicării:

Seceta a afectat circa 40% din suprafaţa arabilă a României

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
secetă dc
secetă dc

 Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), a arătat într-un document citat de Mediafax, că seceta a afectat peste 3,7 milioane de hectare de teren, adică aproximativ 40% din suprafaţa arabilă.

 Pe lângă cele 3,7 milioane de hectare afectate de secetă, îngrijorătoare este şi situaţia grâului, în cazul căruia, 30% din culturile însămânţate în toamna lui 2011, au suferit de lipsa apei. "În urma evaluării suprafeţelor afectate de secetă, situaţia estimativă se prezintă astfel : suprafaţa totală afectată de secetă este de peste 3,7 milioane de hectare. Din totalul suprafeţei însămânţate cu grâu în toamna anului 2011, circa 30,5% a fost afectată de secetă," informează sursa citată. Suprafaţa agricolă a României este de 14,7 milioane de hectare, dintre care terenul arabil ocupă aproximativ zece milioane de hectare.

În ceea ce priveşte culturile de primăvară, au fost afectate de secetă peste 1,7 milioane de hectare, adică aproximativ 32,5 % din suprafaţa totală cultivată la începutul anului. Tot la culturile de primăvară, cea mai gravă situaţie se găseşte la porumb (81,2% din suprafaţa însămânţată) şi la floarea - soarelui floarea-soarelui (45,8%).

Conform MADR, exploataţiile de mici dimensiuni şi de subzistenţă ale persoanelor fizice, au avut cel mai mult de suferit după urma secetei. Dintre terenurile afectate de secetă, mai mult de 1,2 milioane de hectare aparţin unor feme mici şi de subzistenţă, cu dimensiuni cuprinse între unu şi zece hectare, care sunt gospodărite de peste 523.000 de fermieri persoane fizice. De asemenea, mai există circa 35.000 de fermieri persoane fizice, care gospodăresc ferme cu dimensiuni de peste zece hectare.

Agenţia de Plăti si Intervenţie pentru Agricultură are în registru peste 1,1 milioane de fermieri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel