O tânără a fost agresată intim în urmă cu două zile pe o stradă din Sectorul 6, în scurt timp poliţiştii identificând şi reţinând un bărbat de 20 de ani, pe care l-au condus la audieri şi apoi l-au reţinut.
Surse din Poliţie au declarat, joi, pentru Agerpres, că tânăra este poliţistă şi agresorul este în acest moment liber, el fiind doar reţinut pentru 24 de ore.
Conform unui comunicat de presă al DGPMB transmis joi, Secţia 25 Poliţie a fost sesizată de o tânără în ziua de 16 ianuarie că a fost victima unei agresiuni cu caracter intim, faptă comisă, în jurul orei 16,00, pe o stradă din Sectorul 6.
'Pe baza semnalmentelor comunicate de persoana vătămată, în scurt timp, agenţi de ordine şi siguranţă publică ai subunităţii de poliţie menţionate au identificat un bărbat în vârstă de 20 de ani, pe care l-au condus la audieri', a informat Poliţia Capitalei. Concomitent, s-a efectuat cercetarea la faţa locului, fiind identificate şi camere de supraveghere video pe traseul urmat de persoana vătămată.
'Bărbatul în cauză a fost reţinut sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune intimă, iar cercetările sunt continuate de către Secţia 25 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6', se precizează în comunicat.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol