Data publicării:
Trafic infernal spre litoral. Polițiștii dau RUTE ALTERNATIVE. Pe unde s-o iei ca să eviți aglomerația
Traficul se desfășoară cu dificultate pe Autostrada Soarelui, sensul de mers spre litoral.
UPDATE 2: Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, pentru evitarea aglomerației de pe DN 39 Constanța – Mangalia, conducătorii auto care se deplasează pe litoral dinspre autostradă pot urma următoarele rute alternative:
- Autostrada A2 - Ciocârlia - Mereni - DJ 381 Topraisar - DJ 391 Negru Vodă - DN 39 Mangalia;
- Autostrada A2 – DN39 - Agigea – DN 38 – Techirghiol – DJ393 Moșneni – DC 5 – 23 August – DN 39;
- DN 38 Agigea - Topraisar-Movilița-Comana- Negru Vodă- DJ 391Albești-Mangalia (pentru turiștii care se deplasează în stațiunile Olimp, Jupiter, Saturn și Venus).
UPDATE: Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră 11:30, pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, pe sensul către litoral valorile de trafic sunt intense, iar pe anumite tronsoane se circulă în coloană.
”Amintim că prin staţia de taxare de la Fetești se poate trece liber, în ambele sensuri, cu obligativitatea ca taxa de pod să se plătească înainte sau ulterior trecerii, până a doua zi, la ora 24, la oricare dintre staţiile autorizate de distribuire a carburanţilor sau prin SMS, de pe telefonul mobil, la numărul 7577 (detalii pe site-ul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - http://www.cnadnr.ro/pagina.php?idg=316)”, searată într-un comunicat de presă.
- Știrea inițială -
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (07.15), pe Autostrada Soarelui, este aglomerat pe tronsonul Drajna Fetești, pe sensul de mers către litoral.
În zona kilometrului 103+500, pe sensul către litoral, a avut loc o tamponare în care au fost implicate patru autoturisme. Autovehiculele au fost scoase pe banda de urgență.
Recomandările polițiștilor
Având în vedere faptul că și în această dimineață trcaficul rutier pe Autostrada Soarelui este foarte intens către litoral, centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române recomandă conducătorilor auto să respecte următoarele reguli, pentru a preveni producearea accidentelor rutiere:
-să păstreze în mers o distanţă corespunzătoare, care să le permită să oprească în condiţii de siguranţă;
-să respecte limitele legale de viteză;
-să folosească luminile de întâlnire;
-să se asigure şi să semnalizeze când schimbă banda de circulaţie;
-să pună în funcţiune luminile de avarie când încheie o coloană care opreşte sau încetineşte brusc;
-să acorde prioritate la ieşirea din spaţiile de servicii;
-să nu circule sau să oprească pe banda de urgenţă, exceptând cazurile justificate;
-în cazul în care observă, la plecare, că numărul de autovehicule aflate în trafic este foarte mare, să aştepte până ce intensitatea circulaţiei mai scade.
Trafic blocat pe DN 1C
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a mai informat că pe DN 1C Baia Mare – Dej, km 85+500, a avut loc o coliziune frontală între o autocisternă și un autoturism, în urma căreia conducătorul autoturismului a fost grav rănit.
Nu sunt scurgeri de carburant. Circulația este oprită. Se estimează ca în aproximativ 30-45 de minute traficul să fie reluat. Mai multe echipaje de ambulanță, pompieri și poliție s-au deplasat imediat la fața locului. Șoferul a primit imediat îngrijirile medicale necesare după care a fost transportat la spital.
Polițiștii rutieri au deschis o anchetă de cercetare penală și continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate cauza accidentului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News