Mai mulţi şoferi care stau în coloană au declarat, pentru Agerpres, că lungimea acesteia este de aproximativ şase kilometri şi că aşteaptă deja de aproape patru ore pentru controlul documentelor. Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad afirmă, însă, că timpii de aşteptare la Nădlac II, pe arterele dedicate traficului greu, este de aproximativ 180 de minute. Conform instituţiei, numărul mare de camioane sosit la frontieră în ultimele ore a determinat creşterea timpilor de aşteptare pentru tranzitarea frontierei, iar traficul ar urma să revină la valori normale pe parcursul zilei de luni.
Au fost deschise trei artere de ieşire din ţară
Poliţia de Frontieră Arad a suplimentat personalul de control, iar pentru traficul greu au fost deschise trei artere de ieşire din ţară, în timp ce la intrarea în România, unde se aşteaptă doar câteva minute, este deschisă o arteră. Autorităţile le recomandă şoferilor de camioane care se îndreaptă spre Spaţiul Schengen să aleagă alte puncte de ieşire din ţară. La Nădlac I, pe DN 7, se aşteaptă 20 de minute, iar la Vărşand şi Turnu, doar 10 minute.
În cazul benzilor de tranzitare a frontierei destinate autoturismelor sau autocarelor nu se înregistrează aglomeraţie sau timpi de aşteptare mai mari de 15 minute. Ungaria interzice accesul pe teritoriul ţării camioanelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone de sâmbătă ora 23,00 (ora României) până duminică ora 23,00 (ora României), astfel că după ridicarea restricţiei, în special luni dimineaţă, se formează coloane de camioane la Nădlac II, însă de regulă acestea sunt mai mici şi se aşteaptă o oră pentru tranzitare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- BANCUL ZILEI: Lecția de Limba Româna
- Mai avem o lună cu Pluto în Capricorn! Fraze cheie pentru fiecare zodie
- Băutura japoneză care îmbunătățește somnul și abilitățile sociale
- Șoferul strivit de un tramvai în București era soțul femeii peste care s-a aruncat benzină în Parlament - surse / update
- Candidatul care ne-ar putea aduce "o surpriză" la alegerile prezidențiale. Bogdan Chirieac, scenariul în care "victoria lui Marcel Ciolacu devine clară"
- Piromanul de la Parlament, declarat „erou național”. Ai grijă ce comentezi pe TikTok pentru că intră pe fir DIICOT! Mircea Toma și Valentin Jucan, reacții
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 septembrie 2024
- Ambasadorul SUA la Budapesta: Cum e posibil ca țara care s-a ridicat la luptă în 1956 împotriva sovieticilor să facă azi jocurile Rusiei?
- PSD, decizie privind legea care i-ar permite lui Iohannis să candideze la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024
- Elevii nu își vor mai putea filma profesorii în timpul orelor. Florian Lixandru: Există câteva excepții