Află de ce tinerii japonezi refuză să mai facă sex
Mai mult de o treime din tinerii japonezi cu vârste de până în 20 de ani recunosc că neglijează şi chiar evită sexul, potrivit unei anchete a Asociaţiei de Planificare Familială din Japonia.
Autor: Anca Murgoci
Dintre cuplurile chestionate, 41% au recunoscut că nu au întreţinut raporturi sexuale în luna precedentă anchetei. Numărul tinerilor japonezi care nu pun pe primul loc relaţiile sexuale este în continuă creştere. O parte din cei chestionaţi spun că există mai multe motive pentru a explica acest fenomen. Fie că au un copil, fie că nu mai au apetit sexual, fie din cauza oboselii cotidiene, fie pentru că au lucruri mai importante de făcut, japonezii renunţă la sex. Studiul prezintă o imagine sumbră legată de îmbătrânirea populaţiei japoneze.
La tinerii cu vârste cuprinse între 16-19 ani, aversiunea faţă de sex este foarte mare (vorbim de un procent de 36% la băieţi şi 58% la fete). Mai mult de o treime din femeile cu vârste cuprinse între 25-29 de ani au recunoscut că nu mai au niciun apetit sexual. Studiul a demonstrate că majoritatea tinerilor sunt preocupaţi de viitorul lor professional şi acordă o atenţie minimală sexului, informează 20min.ch.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News