Data publicării:

Află cum poți pierde indemnizația de creştere a copilului, deși ești cu taxele la zi

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
mama_si_copil
mama_si_copil

Alegeri prezidentiale 2024

O mamă din municipiul Arad a rămas fără indemnizaţia de creştere a copilului pe luna februarie, pentru o presupusă datorie de 5,75 de lei către Primărie, deși femeia era cu toate taxele plătite la zi. Funcţionarii instituţiei regretă greșeala, motivând că s-au produs întârzieri în procesarea unor date.

Alina Marcea din Arad, de profesie economist, beneficia lunar de 3.400 de lei idemnizaţie de creştere a copilului până zilele trecute când a primit acasă o înştiinţare că plata i-a fost suspendată pentru o datorie către municipalitate, în valoare de 5,75 de lei.

Femeia le-a declarat jurnaliştilor că nu are nicio datorie, în condiţiile în care a depus o cerere de compensare a unei sume achitate în avans ca taxă pentru autoturism.

Alina Marcea a spus că a depus cererea de compensare a unei sume achitate în avans ca taxă pentru autoturism, la Direcţia Fiscală a Primăriei Arad în termenul legal, dar a durat 45 de zile zile procesarea, astfel că între timp a intrat în baza de date a datornicilor, primind acasă o somaţie de plată.

"Acum am primit şi decizia de suspendare a indemnizaţiei şi mi s-a spus că am de dat 5,75 de lei. Sunt nevoită să merg să plătesc certificatul fiscal care costă mai mult de zece lei ca să demonstrez că nu am datorii", a spus Alina Marcea.

"Situaţia este regretabilă", dar "a existat o întârziere în soluţionarea cererii pentru că operaţiunile de compensare au un timp mai îndelungat, urmare unor proceduri legale care trebuie respectate", a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Corina Drăghici.

În pofida faptului că tânară mamă nu mai are datorii la impozite şi taxe, ea a rămas în evidenţe ca datoare cu suma de 5,75 de lei pentru "cheltuieli de executare silită", derivate din trimiterea prin poştă la domiciliu a somaţiei de plată și fără indemnizația cuvenită pe luna februarie, pe care o va recupera peste o lună.

Bineînțeles că femeia își va recupera suma restantă numai după ce va face dovada că nu are datorii către municipalitate, fapt care necesită timp și deranj din partea unei mămici care ar trebui să se dedice creșterii copilului.

La nivel de județ, 967 de arădeni au rămas fără plata unor drepturi sociale de care beneficiau, respectiv ajutorul social, alocaţia pentru susţinerea familiei sau indemnizaţia de creştere a copilului în urma aplicării OUG 124/2011, a declarat directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Arad, Daniela Bătrîn.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel