AfD consideră sexist planul Ursulei von der Leyen privind structura viitoarei Comisii Europene
Partidul 'Alternativa pentru Germania' (AfD) a calificat drept ''sexist'' planul preşedintelui ales al Comisiei Europene, germanca Ursula von der Leyen, de a avea o reprezentare egală de bărbaţi şi femei în viitorul Colegiu al Comisarilor, transmite miercuri dpa.
Tocmai ce a sosit la Bruxelles şi primul lucru pe care politiciana Von der Leyen urmează să îl implementeze este ideologia agresivă şi sexistă a partidului său privind cota de gen în noua sa locaţie (Comisia Europeană, n.red.), a spus Fabian Jacobi, parlamentar din partea AfD.
Jacobi a adăugat că fostul ministru al apărării german arată prin aceasta cât de străine îi sunt valorile culturii europene.
Ursula von der Leyen a anunţat că plănuieşte ca cel puţin jumătate din posturile de comisar european în viitorul executiv comunitar să fie deţinute de femei. Ea le-a recomandat statelor membre să îi transmită câte două propuneri (o femeie şi un bărbat) pentru postul de comisar european.
Noua Comisie Europeană îşi va prelua mandatul de cinci ani la 1 noiembrie 2019.
AfD are mai puţine membre ale parlamentului decât orice alt partid reprezentat în Bundestag.
În luna mai, AfD a fost singura formaţiune politică ce nu a aderat la o iniţiativă transpartinică pentru creşterea numărului de femei în parlamentul german.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News