AEP a verificat finantarea partidelor politice pe anul 2012
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a efectuat în perioada 18 februarie - 04 aprilie 2013 o serie de acţiuni de control privind finanţarea partidelor politice pe anul 2012. Acţiunile de control au avut loc din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5), şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activității partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2013, aprobat de Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control.
Controalele au vizat finanţarea activităţii partidelor politice atât la nivel central (un control), cât şi la nivelul organizaţiilor locale (18 controale).
Potrivit rapoartelor privind rezultatele controalelor efectuate de Autoritatea Electorală Permanentă doar în două cazuri s-au înregistrat încălcări ale prevederilor legale în vigoare referitoare la finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, încălcări care au impus sancţiuni contravenţionale. În aceste situaţii controlorii Autorităţii Electorale Permanente au sancţionat contravenţiile cu amendă de 5.000 de lei, conform conform art. 41 alin. (1) și art. 42 alin. (1) din Legea nr. 334/2006.
Detalii privind rezultatele controalelor efectuate de către Autoritatea Electorală Permanentă la partidele politice în perioada februarie – aprilie 2013 pot fi obţinute de pe pagina de web a instituţiei, la adresa http://www.roaep.ro/finantare/
Direcţia Comunicare şi Relaţii Externe AEP
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News