Adriana Săftoiu susține că USL oferă muniție Puterii. Află de ce
Fostul deputat PNL, Adriana Săftoiu, a apreciat că Uniunea Social Liberală oferă ”muniție Puterii” prin rătăcirea motivației protestului parlamentar care ”nu-și atinge foarte bine scopul”.
Adriana Săftoiu a susținut că USL-ul are "o problemă cu motivaţia acestei greve parlamentare".
"Cred că nimeni nu contestă până la urmă această formă de protest a Opoziţiei. Al doilea aspect este însă următorul: care a fost motivaţia? Cred că aici, în acest moment, USL-ul are o problemă cu motivaţia acestei greve. Să ne amintim puţin contextul. În ianuarie, oamenii cereau în Piaţa Universităţii alegeri anticipate, în nici un caz nu aveam jumătăţi de măsură. În acel context, Opoziţia a decis să facă această formă de grevă parlamentară, după ce în primă fază era discuţia să ne dăm demisiile. Deci practic, greva a început în ideea de a forţa Puterea să accepte sau să ajungă la alegeri anticipate. Pe parcurs, motivaţia se tot schimbă, pentru că greva parlamentară nu-şi atinge foarte bine scopul", a declarat fostul deputat PNL la RFI.
Fostul parlamentar liberal consideră că "până una alta, Opoziţia doar oferă muniţie Puterii", care ”folosește slăbiciunea Opoziției”.
"Uitaţi-vă cum arată Bucureştiul, nu ştiu ce se întâmplă în ţară, acele bannere care, sincer vă spun, habar n-am cum au putut fi aprobate. Nu au nici o legătură cu ceea ce se numeşte o luptă politică… Mi se pare incalificabil! Dar pe de altă parte, asta e! Puterea foloseşte slăbiciunea Opoziţiei. Trebuie să recunoaştem că oamenii au sensibilitate la ceea ce se numeşte cheltuirea banului public şi în condiţiile în care în general orice politician e considerat un corupt, un leneş, tipul acesta de mesaj prinde. Şi mi-e teamă că Opoziţia nu-şi va atinge scopul prin aceasă grevă parlamentară prelungită", a conchis Adriana Săftoiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News