'Chiar dacă dobânzile sunt mici, iată că în băncile româneşti sunt mai mulţi bani decât e cererea. Oferta e mai mare decât e cererea. Şi totuşi dobânda este mare. Din ce cauză? Are un grafic domnul director al ARB pe care l-a arătat la multe conferinţe cu intermedierea în România. Intermedierea înseamnă un raport între creditul privat acordat companiilor şi populaţiei şi PIB. Raportul acesta între creditul privat şi PIB se numeşte intermediere financiară. Se fac nişte socoteli în lumea asta şi pe continentul nostru. Media europeană e la 100 şi ceva la sută. Foarte multe ţări discută de intermedieri de 150-200%. Elveţia are vreo 300% rata intermedierii. Şi noi pe ultimul loc din Uniunea Europeană, locul 28, suntem cu 26% grad de intermediere. Cu 26% intermediere nu putem să avem, nu de cinci ori mai mare dobânda, cum spun unii, dar avem în continuare cea mai mare dobândă la credite din Uniunea Europeană. Deci cel mai scump credit din Uniunea Europeană se găseşte în România', a spus Adrian Vasilescu.
De ce avem cel mai scump credit
El a precizat că în aceste condiţii este normal ca firmele să se ducă să se împrumute în afara ţării, iar unele companii să apeleze la împrumuturile acţionarilor.
Adrian Vasilescu a explicat că România are cel mai scump credit pentru că preţul creditului se face pe marjă şi nu pe volum, scrie Agerpres.
'Dacă tot are omul nevoie, la noi în ţară, de un credit bancar, că este din segmentul populaţie, că este din segmentul companiilor, are nevoie se duce la bancă şi ia creditul şi plăteşte. Creditul nu poate fi mai ieftin în România pentru că la noi câştigul este în marjă, nu în dever. 26%, cea mai mică intermediere din Uniunea Europeană, înseamnă imposibilitatea de a apela pe câştigul în dever. Rămâne soluţia marja. Cu ea mergem înainte încă o vreme de acum încolo pentru că perspectivele nu sunt foarte luminoase', a mai spus Adrian Vasilescu.
La rândul său, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu, a menţionat că România nu are cea mai mare dobândă la credite din Uniunea Europeană şi că depinde de produse şi de valută. Adrian Vasilescu a precizat că s-a referit la credit în ansamblul său şi nu la un anumit tip de credit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă