Adrian Sobaru vrea să intre în Parlament. Dar nu din balcon
Adrian Sobaru, angajatul TVR care s-a aruncat din balconul Parlamentului în decembrie, 2010, vrea să candideze pentru un loc în Camera Deputaților. Acesta a declarat într-un interviu pentru A.M.Press că intenționează să candideze ca independent pentru un loc de deputat în colegiul 5 din București.
Adrian Sobaru, salariatul TVR care s-a aruncat îm gol din balconul Parlamentului în timpul discursului susţinut de către primul-ministru de la acea dată, Emil Boc vrea să devină deputat în colegiul 5 din București (zona Colentina-Teiul Doamnei).
„Am văzut că multă lume nu voia decât să se folosească de momentul Sobaru pentru imagine, iar eu nu vreau să fiu o marionetă pe care cineva să o folosească. Eu chiar cred că se poate face ceva, dar e nevoie de curățenie, în primul rând sufletească", a declarat Sobaru.
Acesta a afirmat că unul din motivele pentru care a ales un colegiu din Capitală este legat de lipsa fondurilor de campanie, care-l determină să mizeze pe o strategie door-to-door, mai ușor de pus în practică într-o zonă urbană, unde locuințele sunt situate una lângă cealaltă. "În afară de door-to-door, sunt foarte puține lucruri pe care putem să le facem. O să facem niște calendare și cam atât. Nu tricouri, nu televizoare, nu găleți, nu făină, nu mici. Dar cu toate astea, trebuie ceva bani. Eu sunt un tip echilibrat și calculez, am nevoie de cam 15.000 de euro. Pentru o campanie electorală nu înseamnă mare lucru, dar pentru un om normal înseamnă enorm de mulți bani", a spus Adrian Sobaru, care a precizat că va deschide un cont bancar, dar și un site de promovare, prin intermediul cărora va încerca să obțină sprijin financiar pentru campanie
Angajatul TVR a mai declarat că cel mai mare impediment pe care îl are, dincolo de problemele financiare, se referă la prevederea din legea alegerilor care impune independenților nu doar câștigarea colegiului, ci obținerea a 50 la sută plus unu din voturile valabil exprimate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News