Data publicării:

Adrian Severin se va autosuspenda din PSD, dar nu renunță la funcții

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
adrian-severin
adrian-severin

Alegeri prezidentiale 2024

Europarlamentarul PSD Adrian Severin a convenit, marţi dimineaţă, cu preşedintele partidului, Victor Ponta, să se autosuspende şi din partid, ca soluţie de compromis după acuzaţiile care i-au fost aduse de publicaţia "The Sunday Times".

Surse din conducerea PSD au declarat că soluţia convenită de Ponta şi Severin a fost ca acesta din urmă să se autosuspende şi din PSD, nu doar din funcţiile deţinute şi din calitatea de membru al Biroului Permanent Naţional, informează Mediafax.

Sursele citate au arătat că soluţia a fost propusă de Severin, ca fiind una "similară" cu varianta convenită, la nivelul Parlamentului European, cu liderul grupului socialist, Martin Schultz.

În acest fel, Severin nu demisionează nici din Parlamentul European, nici din PSD şi, corespunzător, nu a fost exclus nici din grupul socialist, nici din PSD, el retrăgându-se atât din grup, cât şi din calitatea de membru al PSD.

Eurodeputatul PSD Adrian Severin a declarat, luni seară, că a convenit cu Martin Schultz să se retragă din grupul socialiştilor europeni, dar a adăugat că nu îşi va da demisia din Parlamentul European.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel