Data actualizării:
Data publicării:

Adrian Păunescu vs. Gheorghe Hagi: L-a convins și a spus „Da!“ Avea o încăpățânare și o energie de a soluționa probleme insurmontabile pentru alții

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Cultura
WhatsApp

Criticul literar Daniel Cristea-Enache a reamintit un moment memorabil între poetul Adrian Păunescu și Gheorghe Hagi.

Daniel Cristea-Enache, critic literar, a reamintit un moment memorabil în care Adrian Păunescu a reușit să-l convingă pe Gheorghe Hagi să nu se retragă de la națională:

„Am o amintire de telespectator, ca să ne amintim cât de complex era Adrian Păunescu, din 1999, când mă uitam fascinat la o emisiune de televiziune în care Adrian Păunescu era în studio împreună cu Gheorghe Hagi. Hagi, despre care se spune că e cel mai mare fotbalist al nostru, mă rog, există fani ai lui Dobrin, eu sunt fan al lui Ilie Balaci, dar după performanțe și palmares, Hagi este un fel de Nichita Stănescu al fotbalului nostru.

Ei bine, Hagi se supărase și anunțase că se retrage de la echipa națională și urma un meci foarte important între România și Ungaria. Adrian Păunescu, într-o întreagă emisiune de televiziune, s-a străduit să-l convingă pe Hagi să se retragă după ce joacă acest meci, care era foarte important, deci să fie pe teren ca să avem șanse de a câștiga acest meci. După trei ore de discuții, la care ne-am uitat ca-n transă, îl convinge sau nu-l convinge, Hagi, de oboseală, de încântare că, totuși, este atât de rugat de un poet atât de important precum Adrian Păunescu, a spus „Da!“.

S-a jucat meciul România - Ungaria, cu Hagi pe teren, toată echipa s-a mobilizat în jurul căpitanului ei și România a câștigat acel meci! Iată ce poate să facă un poet dacă se numește Adrian Păunescu. Poate să obțină sau să ajute la obținerea unei victorii fotbalistice. Așa ceva  mi se pare absolut definitoriu pentru Adrian Păunescu și pentru calitatea sa unică de a se implica în tot felul de cauze nobile și de a avea încăpățânarea și energia de a soluționa aceste probleme insurmontabile pentru alții. Nimeni n-ar fi putut să-l convingă vreodată pe Hagi“, a concluzionat, la emisiunea De Ce Citim, criticul literar Daniel Cristea-Enache.

CITEȘTE ȘI    -    EXCLUSIV  Adrian Păunescu, sprijin enorm pentru scriitorii și artiștii contemporani. Daniel Cristea-Enache: Apropierea dintre el și Corneliu Vadim Tudor mi se pare profund nedreaptă

Youtube video image

Iată emisiunea din 1999

Daniel Cristea-Enache: Nicolae Ceaușescu devenise gelos pe Adrian Păunescu. Risca să fie mai iubit decât „cel mai iubit fiu al poporului“

 

Criticul literar Daniel Cristea-Enache a vorbit despre interzicerea Cenaclului Flacăra de către Nicolae Ceaușescu și despre popularitatea marelui scriitor:

„Cenaclul Flacăra a fost un fenomen care poate fi circumscris în logica României din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Atunci când Adrian Păunescu a încercat, după 1990, să reia acest cenaclu, spunându-i „Totuși, iubirea“, și încercând să reediteze performanța de public a Cenaclului Flacăra, această tentativă a fost un eșec fiindcă societatea își câștigase libertatea, societatea se schimbase și lumea nu mai avea nevoie de un asemenea cenaclu public, poetic și artistic pentru a-și obține adevărurile de care o societate are nevoie și entertainment-ul de care, la fel, are nevoie.

După 1990 veneau la noi marile trupe. A venit Michael Jackson în 1992, a venit Rolling Stones. Înainte de decembrie 1989 asemenea manifestări nu-i erau permise decât lui Adrian Păunescu. Avea exclusivitate pentru așa ceva și asta a fost numai până la punctul în care Nicolae Ceaușescu a devenit gelos pe notorietatea și pe audiența lui Adrian Păunescu, a simțit că-l concurează și, profitând de un incident care s-a produs la o manifestare din cadrul Cenaclului, a interzis pur și simplu acest cenaclu“, a spus, la DC News, la emisiunea De Ce Citim, criticul literar Daniel Cristea-Enache (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel