Adrian Năstase, previziune pentru PSD în anul alegerilor
Adrian Năstase a vorbit despre situația PSD, lansând și o previziune.
În opinia lui Adrian Năstase, „formula pentru anul care urmează ar trebui să fie o formulă de echipă”.
„Strategia lui Marcel Ciolacu a fost de a stabiliza situația partidului. (…) Oricum, PSD va crește față de situația de anul trecut. Cred, însă, că trebuie regândită formula de alianță a stângii. Cred că e nevoie de mai multă înțelepciune la nivelul liderilor și, probabil, că în felul acesta va putea fi reechilibrată relația cu dreapta politică din România”, a declarat, joi, Adrian Năstase la Antena 3, în cadrul emisiunii „Subiectiv”.
„Nu cred într-o perspectivă foarte luminoasă a stângii, dar, dacă se vor lua măsuri ceva mai curajoase, nu unele care să dividă, ci să strângă rândurile în partid, în aceste condiții cred că situația PSD la alegeri va fi mai bună. Cât de bună? Va depinde de Congres și de capacitatea de a uni, nu de formule de diversiune”, a spus Adrian Năstase.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News