Data publicării:
Adrian Năstase: În sfârșit o veste bună
Adrian Năstase spune că insistențele lui privind înființarea departamentelor la partid a dat rezultate nu la PSD, ci la PNL. Totuși, apreciază fostul premier, o veste bună vine și de la Partidul Social Democrat prin prisma faptului că au fost reluate ședințele săptămânale ale Biroului Politic Național.
Adrian Năstase îl taxează totuși pe Liviu Dragnea care nu a fost prezent la prima ședință a Biroului Politic Național, după reluarea lor.
Iată mesajul lui Adrian Năstase:
"In sfârsit, insistenta mea privitoare la nevoia departamentelor la partid a dat rezultate. E adevărat, nu la PSD ci la PNL. Departamentele (comisiile) formate de liderii liberali vor monitoriza guvernul, se vor ocupa de selectia cadrelor si vor pregati viitorul program de guvernare. Practic, cele trei functii pe care le aveau si departamentele PSD, atunci cand functionau. Si in opozitie dar si in perioadele de guvernare, evident, atunci, cu obiective modificate.
O veste bună totusi – ieri au fost reluate sedintele saptamanale ale BPN. Poate că la prima sedinta, la reluarea acestor intalniri politice, era utila si prezenta presedintelui partidului," a scris fostul premier pe blogul personal.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News