Adrian Despot: Prostia mă enervează. Mi-am luat un mare pumn în față
Adrian Despot, solistul formației ”Vița de Vie” și noul jurat de la ”Vocea României”, a vorbit, într-un interviu pentru Adevărul , despre tot ce înseamnă el.
Întrebat ce-l enervează în lumea în care trăim, Adrian Despot a răspuns: ”Lucrurile banale: minciuna, prefăcătoria şi prostia. Prostia mă enervează foarte tare. Hai să nu sune urât, lipsa de pregătire. Am suferit foarte mult în anii de început cu Viţa de Vie, pentru că în inocenţa mea, aveam pretenţia ca presa muzicală din România să fie, la rândul ei, pregătită şi şcolită şi întrebările pe care le pune să fie întrebări pertinente. Adică eu eram cu mintea la presa de specialitate care se făcea în străinătate, ori la noi, am avut câteva vârfuri, care unele din ele, din fericire, încă sunt în viaţă, dar în rest, oamenii ăia care erau trimişi să ia interviurile nu aveau nicio treabă cu trupa, nici nu ştiau ce trupă e, nici discografia, nici cum îi cheamă pe ăia. Dacă luau interviu unui matriţer sau basistului de la Incubus, pentru ei era acelaşi lucru, pentru că nu aveau nicio idee despre niciunul dintre ei. Şi mi-am luat un mare pumn în faţă. Eu tot aşteptam momentul: „OK, şi acum hai să vorbim despre muzică!". E cel mai mişto lucru atunci când se întâlnesc doi oameni pasionaţi de muzică şi îi închizi într-o cameră şi după trei luni de zile te duci să-i iei de acolo şi ei zic „Nu, nu, nu, stai că mai avem puţin, că mai avem o problemă de discutat".”
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News