Data publicării:

Adoptarea unui câine abandonat, recompensată cu ”o binemeritată reducere a taxelor locale”

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Freepik @frimufilms
FOTO: Freepik @frimufilms
O localitate din Sicilia a găsit o metodă inedită de a reduce numărul câinilor abandonați. Cu cât îi răsplătesc autoritățile pe cei care aleg să adopte aceste animale.

Autoritățile locale din Misterbianco, o comună care se învecinează cu oraşul Catania (Sicilia, sudul Italiei), au anunţat o iniţiativă inedită care vizează îmbunătăţirea vieţii animalelor şi a locuitorilor, urmând să deducă până la 200 de euro pe an din taxele de salubrizare pentru cei care adoptă câini abandonaţi care se află în clădiri municipale sau în adăposturi de animale, transmite EFE.

Cu această măsură, autorităţile îşi propun să încurajeze adopţia câinilor pentru a reduce costurile adăposturilor şi ”recompensează familiile care adoptă cu o binemeritată reducere a taxelor locale”, a explicat Consiliul Local, potrivit presei italiene.

Cu aşa-numitul ”Bonus pentru golirea canisei”, Consiliul Local din Misterbianco îşi propune totodată să ”ajute prietenii cu patru picioare”, a declarat Marco Corsaro, primarul acestei comune din sudul Italiei cu aproximativ 50.000 de locuitori şi care aparţine zonei metropolitane Catania.

În Italia, zeci de mii de câini și pisici sunt abandonate anual

Conform organizaţiilor pentru drepturile animalelor, În Italia sunt abandonaţi în fiecare an aproximativ 50.000 de câini şi 80.000 de pisici.

Reducerea face parte din măsurile adoptate în favoarea cetăţenilor prin intermediul ”concesiunilor care îmbină inovaţia şi bunul simţ”, a adăugat Corsaro.

Astfel, cei care adoptă câini în această comună italiană vor economisi 200 de euro pe an din TARI, taxa municipală pentru colectarea gunoiului şi a altor deşeuri, care în Italia este formată din suma unei cote fixe şi o altă variabilă care se modifică în funcţie de numărul de locatari şi de dimensiunile fiecărei locuinţe, scrie Agerpres.

Citește și: Francezii își abandonează animalele de companie, când pleacă în vacanță. Peste 100.000 ajung pe străzi anual

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel