Data publicării:
Admitere UMF Carol Davila, pe 25 iulie. Prof. dr. Viorel Jinga: Simularea, coordonată de studenţi. 3100 de candidaţi, prezenţi
Prof.dr. Viorel Jinga, rectorul UMF Carol Davila, a anunţat că şi în acest an va fi organizată admitere în format fizic la UMF, dar şi că simularea admiterii, care a fost deja organizată, a fost un real succes.
"Anul trecut a fost o asumare să facem admiterea fizic. Au fost voci care au vrut să facem pe dosare. Am evitat, pentru că cei care vin au vocaţie pentru medicină. Cei cu note mari la Bacalaureat poate nu şi-ar fi dorit în mod special medicina, dar având acest note mari şi-ar fi pus problema să intre aici, că aveau notă. Am încercat să organizăm în aer liber la început, la Stadionul Naţional. Era o idee, pregătisem şi nişte măsuţe speciale ca să se poată sta în tribunele stadionului. Ulterior, văzând că se încălzeşte foarte tare vremea, ne-am dat seama că o furtună ne-ar da peste cap. Aşa că am găsit cea mai bună locaţie din Bucureşti, Romexpo, cu clădiri foarte spaţioase, unde fiecare a putut sta la masa lui, cu distanţă de doi metri între mese, şi am putut organiza admiterea fizic aşa cum nu a făcut nicio altă facultate din Bucureşti, cu excepţia celei de Drept.
Simularea de anul trecut a fost online, simularea de anul acesta a fost fizică. S-a dat acum o săptămână, tot la Romexpo, au fost 700 de voluntari, studenţi, s-au organizat singuri. Subiectele au fost făcute de cadrele didactice de la noi, dar restul activităţii a fost manageriată doar de studenţi, au şi corectat, au dat şi rezultate. Au fost 3100 de candidaţi, de viitori candidaţi la admitere. Atât aşteptăm la admitere. Pe 25 iulie vom da admiterea, tot la Romexpo", a declarat prof.dr. Viorel Jinga, rectorul UMF Carol Davila din Bucureşti.
Măsuri de siguranţă
"S-a făcut triaj la începutul activităţii, dar nu au fost cazuri de candidaţi cu temperatură. Noi ne pregătisem şi cu echipamente de protecţie, în caz că era cineva cu temperatură crescută. Nu a fost cazul, s-a desfăşurat bine, şi nici după nu s-a plâns nimeni că s-ar fi infectat la examenul de admitere. Fluxurile s-au organizat foarte bine, nu au fost probleme", a mai declarat acesta, într-un interviu exclusiv pentru DC NEWS.
Şi Universitatea Politehnică va face admiterea în format fizic anul acesta, în acest sens organizând simularea pe 5 iunie 2021.
VEZI Examen de admitere Politehnica, SIMULARE 5 iunie 2021. Sunt așteptați peste 5000 de participanți
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News