Data publicării:

Aderarea României la OCDE. Cătălin Predoiu: În ce stadiu ne aflăm / video

Autor: Elena Aurel | Categorie: Stiri
WhatsApp
Inquam Photos / George Călin
Inquam Photos / George Călin

Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, a vorbit despre importanța aderării României la OCDE, evidențiind avantajele concrete pentru bunăstarea cetățenilor, atragerea de investiții străine și necesitatea respectării unor standarde înalte de transparență și integritate în guvernare. Ministrul a subliniat că procesul de integrare implică evaluări riguroase.

Cătălin Predoiu a vorbit despre aderarea României la OCDE și a explicat că a participat la întâlniri cu reprezentanții OCDE nu doar din postura de ministru de Interne, ci și ca vice-premier, având contribuții la procesul de integrare. Acesta a detaliat că OCDE este cea mai importantă organizație economică globală care oferă bune practici în politici economice, guvernanță publică și corporatistă, și impune reforme esențiale pentru orice candidat care dorește să devină membru.

„La Paris ați fost și la OCDE. Intrarea în OCDE este foarte importantă pentru România. Programată ar fi în 2026, ni s-a promis la nivel politic.”, a spus Bogdan Chirieac. 

„Am fost nu numai din perspectiva de ministru de Interne, pentru că în procesul de aderare la OCDE avem și noi, pe orizontală, anumite contribuții, la Ministerul de Interne, dar și din perspectivă guvernamentală mai largă. Din poziția de vice-premier am propus acest mandat premierului, l-a acceptat și m-am organizat să mă văd cu reprezentanții OCDE care se ocupă de procesul de integrare a României.

Toată lumea vorbește de OCDE, dar aș folosi prilejul să și explic puțin mai larg.

OCDE este cea mai importantă organizație economică din lume. Tratează cu G7, G10, G20, ONU, Organizația Mondială de Comerț. Este un club de bune practici, de politici, de guvernanță publică și corporatistă, de politici fiscale, de politici economice, de date și know-how cu privire la modul în care poți să-ți reformezi economia, să ți-o capacitezi și care impune oricărui candidat anumite reforme, dacă vrea să devină membru al acestui club.", a spus Cătălin Predoiu. 

3. Foto: Criș... (catalin-predoiu-dc-news-interviu_90881200.jpg)

„Apartenența la OCDE aduce o serie de avantaje"

Ministrul de Interne a subliniat că apartenența României la OCDE oferă avantaje semnificative pentru bunăstarea cetățenilor, subliniind că acestea nu sunt doar politici abstracte, ci măsuri concrete. Potrivit acestuia, aderarea la OCDE deschide calea pentru atragerea de mari investiții străine, inclusiv capital, tehnologie și know-how, iar statele membre trebuie să respecte standarde înalte de transparență, eficiență și integritate în funcțiile publice. 

„Apartenența la OCDE aduce o serie de avantaje care, în final, se regăsesc în bunăstarea cetățeanului, deci nu vorbim aici de politici abstracte, ci de politici concrete. De ce? Pentru că intrând în OCDE, intri într-un alt capitol de state atractive pentru mari investiții străine, deci capital, aport de capital, aport de tehnologie, de know-how, intri într-un set de state care trebuie să mențină permanent un standard de politici publice, un standard democratic de transparență, de eficiență și de integritate în funcțiile publice, în politicile publice.", a spus Cătălin Predoiu. 

„Adică să nu mai numești secretara domnului ministru sau secretara de la partid în Consiliul de Administrație la mari companii energetice?”, a întrebat Bogdan Chirieac.

„De exemplu. Totul se face pe bază de criterii și se elimină tot ce înseamnă voluntarism politic sau de altă natură. Problema integrității în funcții publice, de asemenea, este foarte sever pusă. La fel și în partea de guvernare corporatistă.

Deci, este un club care beneficiază cetățeanul pentru că va avea parte de o guvernare mai bună, mai democratică, mai transparentă și de o economie mai puternică, în care intră investiții străine, în care se desfășoară procesele investiționale, de cooperare, de construcție economică la alte standarde, burse și așa mai departe.

Sunt mai multe domenii care sunt evaluate. Există 26 de comitete sectoriale care evaluează toate aceste laturi politice ale economiei societății românești, vieții publice, vieții corporatiste.”, a spus Cătălin Predoiu. 

România are 6 avize pozitive din 26

Întrebat ce se întâmplă dacă o țară se abate de la criteriile OCDE, Cătălin Predoiu a răspuns că există proceduri de ieșire din club, însă România se concentrează, în prezent, pe finalizarea evaluărilor necesare pentru aderare. Potrivit ministrului, termenul țintă pentru aderare este 2026, dar procesul depinde de obținerea avizelor pozitive, România având până acum 6 astfel de avize.

„Și dacă te abați de la astfel de criterii?”, a întrebat Bogdan Chirieac.

„Sunt și proceduri de a ieși din acest club. Noi deocamdată ne punem problema să intrăm și ca să intrăm trebuie să finalizăm evaluări desfășurate, în acest moment, pe 26 de comitete sectoriale care evaluează diverse laturi ale vieții publice, corporatiste, economice din România și toate se încheie cu un aviz.

E un termen țintă, 2026, dar procesul durează atât timp cât îți ia să finalizezi aceste evaluări cu avize pozitive. Noi am obținut deocamdată 6 avize pozitive din 26.”, a spus Cătălin Predoiu la DC News și DC News TV.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel