Data publicării:
Adela Popescu, anunț despre Radu Vâlcan, la câteva ore de la naștere: Gata, s-a încheiat!
Adela Popescu a făcut declarații incredibile la câteva ore după ce a născut al treilea copil.
Adela Popescu și Radu Vâlcan au devenit părinți pentru a treia oară și chiar dacă abia așteptau să își strângă în brațe bebelușul, vedeta a trecut prin momente de cumpănă la naștere.
Adela Popescu a povestit totul despre ceea ce s-a întâmplat, de fapt, în direct la emisiunea pe care a prezentat-o alături de Cove, până în momentul în care a aflat că așteaptă încă un copil.
La câteva ore după ce a născut, într-o formă de invidiat, proaspăta mămică a intrat în direct la Vorbește Lumea de la Pro TV. Curios din fire, fostul ei coleg, Cove, a vrut să știe dacă vedeta se mai gândește la un copil, dar aceasta a respins imediat ipoteza după ce s-a gândit că nașterea nu a fost chiar așa ușoară precum credea.
"Am înfrânt! Soţul meu nu mai făcea faţă la atâtea emoţii, trebuia să îi curm suferinţa şi să nasc", a spus Adela Popescu, în direct.
"Când al patrulea?", a întrebat Cove imediat.
"Hai să rămânem la al treilea! Staţi cuminţi! În timp ce năşteam era atât de dureros încât mă întrebam ce a fost în capul meu?! Uitasem ce a fost la ceilalţi, am născut tot natural", a completat Adela Popescu.
Cum a reacționat Radu Vâlcan
În plus, Adela Popescu l-a dat de gol pe soțul ei și a spus și cu cine seamănă micuțul.
Cove: Ai avut acelaşi discurs şi la prima şi la a doua naştere, să ştii.
Adela Popescu: Serios, să ştii că nu îmi mai aduc aminte nimic. Nu ştim cu cine seamănă, copilul a fost mare, deci dacă mă iau după mărime seamănă cu Radu. A avut 3,6 kilograme. Deci seamănă cu tatăl, nu?! Tatăl e ăla care-l creşte. Radu zici că a născut el, e eliberat.
Cum l-au primit ceilalți doi copii ai familiei pe bebeluș
Adela Popescu și Radu Vâlcan mai au doi băieți, pe Alexandru și pe Andrei, care au reacționat diferit în momentul în care au auzit că s-a născut cel mic.
"Andrei era foarte supărat, nervos, parcă abia aşteaptă să îl bată. Alexandru a fost foarte bucuros, m-a întrebat dacă mai am burtă şi era fericit că acum pot să îl iau braţe. Aşteptăm să ne reunim peste 2 zile acasă", a mai spus Adela Popescu, la Vorbeste Lumea.
Ce nume va purta copilul
"Al treilea voinic. Am tot sperat că nașterea va fi ușoară, prima naștere a fost foarte grea, la fel de grea a fost și a două, iar acum au fost patru ore. Am sperat că o să iasă mai repede, dar durerile sunt tot timpul foarte mari. Dar acum sunt bine. Radu e fericit că a scăpat de emoții, pentru că el nu face față emoțiilor bine, acum se simte eliberat. El și-a dorit fetiță, am și râs și am zis că o să facă cât zece fetițe. Asta e formulă completă, s-a încheiat cercul.
Nu, cinstit acum, știu că gluma este foarte bună, dar aceastA este formulă. Când am avut 2 copilași nu am simțit că suntem în formă completă, dar acum simt că asta e, gata. S-a încheiat cercul. Nu doar pentru că, rațional, îmi dau seama că este mai greu cu mai mulți, nu este de asta, este feeling-ul, gata. Gata, ăștia suntem. I-am hotărât numele, o să îl comunicăm zilele următoare, am mai avut un singur pas de trecut, nu îi convenea numele lui Alexandru. E tot cu A, e nume românesc, simplu", a declarat Adela Popescu în direct, la Măruță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News