Acvaplanarea, cel mai periculos lucru care ţi se poate întâmpla în mod accidental. Cei trei factori care duc la asta
Cel mai periculos lucru care ţi se poate întâmpla în mod accidental pe şosea este acvaplanarea. Iată care sunt cei trei factori care duc la asta, dar şi cum poţi scăpa.
"Pe ploaie, vorbim de acvaplanare. Asta înseamnă că roata nu mai reuşeşte să arunce apa în faţă. Dacă te uiţi la maşina din faţa ta, în spatele roţii din spate o să vezi vapori, dar la un moment dat o să vezi doar apă. Când se întâmplă asta şi vezi ca şi cum ar arunca cineva cu un pahar de apă în permanenţă, trebuie să îţi imaginezi că roata lui nu mai reuşeşte să arunce toată apa. Aceasta trece pe sub roată şi vine spre maşina ta. Asta înseamnă că acea maşină este la limita acvaplanării. Plouă torenţial sau e apă multă, e şi viteză, la care se adaugă şi uzura roţii. Aceştia sunt cei trei factori care duc la imposibilitatea de a arunca apa.
Dacă văd asta la maşina din faţă, înseamnă că şi eu s-ar putea să fiu în aceeaşi situaţie.
Acvaplanarea este cel mai periculos lucru care ţi se poate întâmpla accidental. Când maşina acvaplanează, nu mai are contact cu solul, ea pluteşte pe apă. Cu una sau mai multe roţi. Dacă ar merge perfect drept, nu ar fi o problemă. Dar maşina se dezechilibrează. Şi ajung în imposibilitatea de a face o manevră corectă. Dacă maşina se mişcă şi eu reduc viteza, derapajul va fi amplificat. Dacă accelerez, continuăm acvaplanarea.
Şi atunci, ar trebui să ştim, să avem priceperea să reducem viteza şi să ştim să controlăm derapajul. Sistemele sunt foarte bine, dar contează ca şi eu, ca şofer, să înţeleg ce se întâmplă", a declarat Titi Aur la DC Conducem, în cadrul unei ediţii speciale în care a fost făcut rezumatul măsurilor de siguranţă rutieră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News