Conform sursei, o decizie se va da chiar în ziua respectivă şi va fi anunţată public tot atunci sau pe 29 octombrie. UEFA a anunţat marţi că a deschis o procedură disciplinară contra Bulgariei după scandările cu caracter rasist ale ultraşilor naţionalei de fotbal la partida cu Anglia, meci încheiat cu scorul de 6-0 pentru englezi. Comisia de disciplină consideră că fanii bulgari au avut un comportament rasist, recurgând la salutul nazist şi imitând sunetele de maimuţă ori de câte ori jucătorii de culoare ai Angliei atingeau balonul.
Marţi, preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a declarat că instanţa fotbalistică europeană va face tot ce este posibil pentru a elimina manifestările rasiste de la meciuri, precizând că sancţiunile pe care le dictează în urma unor astfel de situaţii sunt printre cele mai severe. Declaraţia sa fost făcută după ce oficialii de la Londra au cerut o poziţie fermă împotriva unor asemenea atitudini în contextul scandărilor jignitoare la adresa jucătorilor din naţionala Angliei.
UEFA este hotărâtă să facă tot posibilul pentru a elimina această boală din fotbal. Comisia de disciplină a dictat şi zece meciuri suspendare pentru fotbalişti care au fost vinovaţi de insulte rasiste, cea mai severă sancţiune din fotbal. Dar UEFA singură nu poate lupta, avem nevoie şi de sprijin din partea guvernelor, a arătat Ceferin.
El s-a referit astfel la sancţiunile dictate în luna august 2019 împotriva portarului ucrainean al echipei letone FK Ventspils la un meci din Europa League contra maltezilor de la Gzira United FC şi la o alta, din 2014, împotriva unui jucător belgian de futsal, Omar Rahou, care a recurs de asemenea la un gest controversat, salutul 'quenelle', inventat de umoristul francez Dieudonne (un braţ întins în jos, iar celălalt încrucişat peste piept), considerat de numeroase voci ca un gest antisemit, la un meci contra României la EURO 2014 la futsal, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă