Actul care se cere când îți faci buletin, dar nici măcar angajații nu știu că e nevoie de el. Cum ești pus INUTIL pe drumuri de birocrație
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Dacă vrei să-ți faci un nou act de identitate te ia durerea de cap.

Nu doar că trebuie să aduci originale peste originale și copii peste copii, mai nou se cere un document care nici măcar nu se află pe site-ul Direcției Locale de Evidență a Persoanelor Sector 6 (București). Și, cu siguranță, această problemă este în toate sectoarele.

Mai exact, când vrei să-ți schimbi actul de identitate și locuiești într-un imobil nou, ai nevoie și de procesul-verbal de predare primire al imobilului. Pe site-ul Direcției Locale de Evidență a Persoanelor Sector 6 (București) scrie că ai nevoie de doar următoarele acte:

Documentele necesare pentru eliberarea unei cărți de identitate – obligatorii, indiferent de motivul pentru care se eliberează:

1. cererea pentru eliberarea actului de identitate;

2. certificatul de naştere al solicitantului şi ale copiilor cu vârstă mai mică de 14 ani, original si copie;

3. documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, original si copie;

4. chitanţa reprezentând contravaloarea cărtii de identitate, respectiv 7 lei (achitabilă la ghișeu), aceasta sumă fiind actualizată în funcţie de rata inflaţiei, cu avizul Consiliului Concurenţei.

Degeaba duci tu documentul de vânzare-cumpărare al locuinței, act menționat la punctul trei, este nevoie de și un proces de verbal al clădirii (lucru nemenționat pe site).

Problema este că nici măcar angajații de la Direcția Locală de Evidență a Persoanelor Sector 6 (București) nu prea știu de ce ai nevoie când îți faci un buletin nou.

Am mers să fac un act de identitate nou după căsătorie. Fusesem și în urmă cu trei luni să fac un alt buletin pentru că schimbasem domiciliul. M-am dus cu actele menționate pe site, angajatul care făcea fotografia pentru buletin a verificat actele, mi-a dat OK-ul și mi-a zis că pot pleca, doar că surpriză! La trei zile după aceea, m-a sunat o altă angajată care mi-a spus că este nevoie să duc și procesul verbal de predare primire al imobilului. 

”Doamnă, dar când am venit nu mi-a zis nimeni că nu am toate documentele, mai ales că am venit cu cele menționate pe site!”, i-am spus.

”Trebuia să știți dumneavoastră ce documenteți aveți nevoie”, mi-a răspuns angajata de la Direcția Locală de Evidență a Persoanelor Sector 6 (București).

”De unde să știu eu dacă nu sunt menționate toate pe site-ul dumneavoastră? Plus că nici colegul dumneavoastră nu știe din moment ce le-a verificat și nu a spus că este vreo problemă! În plus, acum trei luni când am venit să fac buletinul pentru schimbarea domiciliului, am avut întâmplător și acest proces verbal de predare-primire. Deci blocul există, aveți dovada în arhive, din moment ce mi-ați făcut buletin atunci. Nu puteți verifica în arhivă astfel încât să nu revin eu din concediu pentru a vă aduce o hârtie? Plus că repet: aveți dumneavoastră buletinul meu actual care atestă existență blocului în care stau, din moment ce tot dumneavoastră mi-ați făcut buletin la adresa aceasta”, i-am zis.

”Nu, nu umblăm noi în arhive! Veniți și aduceți procesul verbal de predare-primire și gata”, a răspuns angajata ușor siderată.

Și gata, doar că alt drum, altă distracție, doar pentru că funcționarii nu sunt în stare să verifice documentele cerute și nici pe site nu scriu toate documentele de care avem nevoie când schimbăm actul de identitate.

Așadar, atunci dacă v-ați mutat într-un ansamblu rezidențial nou, nu este nevoie doar de actul de vânzare-cumpărare, ci și de procesul verbal de predare-primire, act care nu apare cerut pe site-ul Direcției Locale de Evidență a Persoanelor Sector 6 (București).

Așa arată un astfel de document:

2. -imagine fara descriere- (captura-de-ecran-din-2021-06-22-la-16-32-39_11806100.jpg)

2. -imagine fara descriere- (captura-de-ecran-din-2021-06-22-la-16-25-34_15029800.jpg)

3. -imagine fara descriere- (captura-de-ecran-din-2021-06-22-la-16-25-50_49118800.jpg)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel