Actorul Nicu Banea, nepotul primarului din Mangalița, face un serial pe internet
Nicu Banea, pe care telespectatorii Antenei 1 îl vor vedea începând de duminică, 29 septembrie, de la ora 20:00, în serialul de comedie Mangalița, înrolullui Gabi, nepotul primarului Stelian Manole, spune despre personajul său că este "un visător, un romantic si un temerar".
"Dacă ar fi trăit acum sute de ani, ar fi fost un explorator cel puțin la fel de faimos ca Vasco da Gama sau Cristofor Columb. Însă s-a născut în vremurile greșite și este doar omul bun la toate al primarului. Și în loc de Indii, descoperă fete pe internet. Bine, nu e chiar temerar, dar dădea bine în enumerație", adaugă Nicu Banea.
Gabi desfășoară diferite activități pe la primărie, dar mai ales în afara ei și se înțelege foarte bine cu unchiul său, primarul. "Pe lângă relația de rudenie, există și o relație mentor-discipol, unde mentorul e exasperat, iar discipolul nu are chef să audă ce trebuie să facă chiar așa, la orice oră are chef unchiul să îl trimită unde vrea el, de parcă oamenii n-au și ei treburile lor", mai spune acesta.
Tânărul actor Nicu Banea spune că s-a decis să dea la Actorie în clasa a IX-a.
"Prima oară am făcut figurație în "Visul unei nopți de vară", în regia lui Ion Dore, la Teatrul Jean Bart din Tulcea. Eram în clasa a XII-a. Mi-a plăcut și eram convins atunci că decizia luată în urmă cu patru ani e cea potrivită", își amintește el.
Nicu Banea este și vlogger, iar personajul inventat de el, Cosmin, este foarte urmărit pe youtube.
"Am vrut să fac un serial pe internet, de nișă, super low budget, scris, regizat și jucat de mine. Și astfel a apărut personajul Cosmin, care este vlogger. Formatul de vlog era cel mai simplu mod de a realiza această serie de episoade. M-au ajutat și prietenii care au acceptat să joace în "vlog" și, în decembrie 2017, a apărut primul clip. Până acum sunt 32 de episoade și vor mai apărea. De asemenea, pe canalul meu de youtube (Nicu Banea), vor mai apărea serii și cu alte personaje sau pur și simplu sketch-uri", mai spune el.
Ce face actorul când nu joacă în filme
Când nu joacă în filme sau pe scenă și nu filmează pentru online, lui Nicu Banea îi place să meargă la cinema sau să se uite la meciuri de fotbal. "Câteodată chiar să joc și eu", mai precizează el.
Ce activități are de îndeplinit Gabi, personajul interpretat de Nicu Banea, în cadrul primăriei, telespectatorii Antenei 1 vor vedea duminică, 29 septembrie, de la ora 20:00, în primul episod al serialului de comedie Mangalița.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News