Activitate de ZECE ORI mai sigură decât mersul la supermarket, INTERZISĂ. Ciprian Ene: Nu dăuna nimănui!
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
FOTO AGERPRES
FOTO AGERPRES
O activitate care, prin prisma distanţei la care stau persoanele una faţă de cealaltă, este de zece ori mai puţin periculoasă decât statul în rând la casa de marcat de la supermarket a fost interzisă în timpul stării de urgenţă. 

Vorbim despre pescuitul sportiv o activitate care, potrivit campionului Ciprian Ene, se desfăşoară pe bălţi la o distanţă de 15 metri unul faţă de celălalt, o distanţă de zece ori mai mare decât cea recomandată la supermarket şi, prin prisma aceasta, ar fi fost sigură în timpul stării de urgenţă. 

"Din păcate, două luni am stat pe uscat. Spun din păcate pentru că eu cred cu tărie că activitatea de pescuit sportiv este mult mai sigură decât mersul la supermarket, să spunem. Cred, de asemenea, cu tărie că autorităţile, în necunoştinţă de cauză vizavi de desfăşurarea faptică a unei partide de pescuit, nu au băgat în seamă această activitate.

Cred că ar trebui să se întâmple această relaxare cel puţin din punctul de vedere al pescarilor sportivi, pentru noi pescarii dar şi pentru activităţile economice care pornesc. Sunt foarte mulţi oameni implicaţi în această activitate.

Atunci când mergem la pescuit nu ne dorim să stăm ‚bot în bot’ cu vecinul. Pe majoritatea bălţilor standurile de pescuit au între ele o distanţă de minimum 15 metri. Şi dacă vrem să stăm mai apropiaţi nu putem, pentru că aşa sunt amenajate standurile. Pescuitul e o activitate foarte benefică pentru sănătate, mai ales în condiţiile în care am stat închişi în case în ultima perioadă, că am merge în aer liber, în natură, nu cred că ar dăuna nimănui", a explicat Ciprian Ene.

VIDEO: 

    

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel