Data publicării:

Activista Greta Thunberg va călători cu o barcă cu pânze până în SUA pentru a-şi continua campania

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Activista suedeză pentru mediu Greta Thunberg îşi va suspenda cursurile şcolare timp de un an pentru a-şi continua campania de stopare a încălzirii globale în Statele Unite, unde intenţionează să ajungă cu o barcă cu pânze la sfârşitul unei călătorii transatlantice, relatează luni Reuters şi dpa.

Ea va călători din Marea Britanie până în Statele Unite, plecând la mijlocul lunii august la bordul Malizia II, o barcă de curse dotată cu panouri solare şi turbine subacvatice care produc electricitate la bord, făcând călătoria zero-carbon, a anunţat Thunberg într-un comunicat. 

Odată ajunsă pe continentul american, activista în vârstă de 16 ani intenţionează să participe la demonstraţiile la scară largă împotriva schimbărilor climatice planificate pentru 20 şi 27 septembrie şi va rosti un discurs la summitul privind clima găzduit la sediul ONU din New York pe data de 23 septembrie.

Greta Thunberg va merge apoi în decembrie la conferinţa anuală a ONU privind climatul din Santiago, în Chile, cu opriri în alte locaţii latino-americane care sunt esenţiale pentru stoparea schimbărilor climatice, şi va efectua de asemenea călătorii în Canada şi Mexic.

"În ultimul an, milioane de tineri şi-au făcut auzită vocea pentru a le atrage atenţia liderilor mondiali în legătură cu urgenţa pe care o reprezintă schimbările climatice. În lunile următoare, evenimentele din New York şi Santiago de Chile vor arăta dacă aceştia au ascultat", a precizat ea într-un comunicat. 

"Împreună cu mulţi alţi tineri din America şi din întreaga lume, eu voi fi acolo, chiar dacă călătoria va fi lungă şi dificilă. Ne vom face ascultate vocile. Este viitorul nostru în joc şi trebuie să avem cel puţin un cuvânt de spus", a adăugat ea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel