Data publicării:

Acțiuni pentru limitarea răspândirii Covid-19. Sancțiuni de peste 714.000 lei, în 24 de ore

Autor: Andrada Oana | Categorie: Stiri
WhatsApp
Acțiuni pentru limitarea răspândirii Covid-19 / Imagine de fsHH de la Pixabay
Acțiuni pentru limitarea răspândirii Covid-19 / Imagine de fsHH de la Pixabay

În ultimele 24 de ore, Poliția Română, împreună cu reprezentanți ai celorlalte autorități cu atribuții în domeniu, au continuat acțiunile pentru limitarea răspândirii COVID-19.

Peste 7.100 de polițiști, împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră, cadre ISU, polițiști locali, reprezentanți ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor și ai autorităților publice locale, au desfășurat 803 acțiuni de verificare a modului în care se respectă măsurile de protecție sanitară la nivel național, transmite IGPR.

Au fost efectuate 60.204 verificări cu privire la respectarea măsurilor şi interdicțiilor impuse.

În urma acțiunilor punctuale de control, au fost aplicate 3.860 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 714.661 de lei.

„Polițiștii se află permanent la datorie și vor interveni cu fermitate în toate situațiile în care legea este încălcată.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.

Pentru siguranța tuturor, recomandăm respectarea prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19”, arată comunicatul IGPR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel