Data actualizării:
Data publicării:

Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal. Noțiuni și trăsături

Autor: Andrada Oana | Categorie: Stiri
WhatsApp
Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal / Imagine de NomeVisualizzato de la Pixabay
Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal / Imagine de NomeVisualizzato de la Pixabay

Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal. Vă spunem ce reprezintă și care sunt trăsăturile pentru fiecare acțiune, conform legii.

Acțiunea penală reprezintă mijlocul juridic cu ajutorul căruia se realizează tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni (art 14 alin. (1) CPP), în vreme ce acțiunea civilă definește mijlocul juridic cu ajutorul căruia se realizează tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor care au participat la săvârșirea infracțiunii

Acțiunea penală. Trăsături 

Acțiunea penală aparține statului – statul este cel care trage la răspundere, prin organele specializate, participanții la săvârșirea infracțiunii.

Acțiunea penală este obligatorie – această trăsătură corespunde principiului oficialității și obligativității punerii în mișcare și exercitării acțiunii penale (art. 7 CPP), potrivit căruia procurorul este obligat să pună în mișcare și să exercite acțiunea penală din oficiu, când există probe din care rezultă săvârșirea unei infracțiuni. De asemenea, oficialitatea procesului penal sau obligativitatea punerii în mișcare a acțiunii penală încetează în cazurile de disponibilitate a acestuia (art. 7 al. (3) CPP).

Acțiunea penală este individuală sau personală – această trăsătură corespunde principiului răspunderii penale personale.

Acțiunea penală este indisponibilă sau irevocabilă – odată pusă în mișcare, nu se mai poate renunța la exercitarea ei, fiind necesară continuarea până la pronunțarea unei hotărâri penale definitive. Excepții: retragerea plângerii prealabile (art. 158 CP) și renunțarea la urmărirea penală (art. 318 CPP).

Acțiunea penală este indivizibilă – statul se îndreaptă împotriva tuturor participanților la săvârșirea infracțiunii.

Acțiunea civilă. Trăsături 

Acțiunea civilă este disponibilă:

- Persoana vătămată care s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal poate renunța la exercitarea acesteia.

- Persoana vătămată care s-a constituit parte civilă poate renunța în tot sau în parte la pretențiile civile (art. 22 CPP).

Acțiunea civilă este accesorie acțiunii penale:

- Pentru a se putea exercita acțiunea civilă în cadrul procesului penal, este necesar ca acțiunea penală să fi fost pusă în mișcare.

Acțiunea civilă este divizibilă:

- Se exercită împotriva inculpatului, dar și a altor persoane care pot să răspundă civil.

Acțiunea civilă nu este individuală - ea se poate îndrepta și împotriva unor persoane care nu au participat la săvârșirea faptei.

Acțiunea civilă este facultativă - rămâne la aprecierea persoanei care a suferit de pe urma săvârșirii faptei dacă dorește recuperarea prejudiciului moral sau material. Cu titlu de excepție, acțiunea civilă este exercitată de reprezentantul legal sau de procuror, și nu de persoana vătămată, dacă aceasta din urmă este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă.

Acțiunea civilă este scutită de taxa de timbru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel