Data publicării:

Actele pentru Greenfield sunt avizate, drumul putea fi deschis de mâine. Nicușor le ”ascunde”, pentru voturi bazate pe ură

Autor: Ion Voicu | Categorie: Politica
WhatsApp
Inquam Photos / Adriana Neagoe
Inquam Photos / Adriana Neagoe
Nicușor Dan și Clotilde Armand au descoperit o formula inedită de campanie electorală. 

De obicei, primarii se laudă cu realizările: cu drumurile asfaltate, cu curățenia orașelor pe care le administrează, cu magistralele de termoficare reabilitate, cu noile cartiere construite în timpul mandatului lor. Nicușor și Clotilde, fără prea multe reușite, se laudă cu blocajele, cu barierele pe care reușesc să le ridice în calea investitorilor. Dar și cu mizeriile pe care le fac unora dintre alegători, în speranța că restul electoratului, din invidie sau ură, va aprecia modul în care cei doi primari au șicanat grupul de cetățeni aflat în minoritate. Concret, sunt peste 6000 de locuitori ai cartierului Greenfield, din sectorul 1, cărora cei doi primari le fac viața un coșmar. Poate e și meritată ”pedeapsa”, pe principiul ce-au căutat au găsit, dar votul, chiar și cel cu probleme de legalitate, ca la sectorul 1, rămâne secret, așa că nu știm dacă și-au ridicat singuri bariera la ieșire din complexul rezidențial sau le-au plantat-o alții.

Cert este că în campania electorală, Clotilde Armand le-a promis locuitorilor din Greenfiled că Primăria va prelua în administrare drumul Vadul Moldovei, de la Romsilva, și îl va întreține, astfel încât cei 6000 de oameni să poată ieși din cartier să meargă la muncă și să producă suficient încât din taxele și impozitele generate să fie plătite salariile celei mai bogate primării și primărițe din țară.

Nicușor Dan, la rândul său, a spus că Primăria Sectorului 1 a fost mandatată să obțină drepturile de administrare a drumului de la Romsilva, iar după ce va parcurge procedura, în calitate de administrator poate deschide provizoriu drumul, până se construiesc alte căi de ieșire din cartierul Greenfield.

Într-o schemă de blocaj care poate părea pentru unii chiar șantaj, Romsilva închisese accesul pe un drum folosit de ani de zile de cetățeni, pe motiv că e drum forestier. Iar avizele de la două-trei ministere și studiile pentru un pasaj de supratraversare a centurii, pot întârzia cu anii alte soluții.

La scurt timp după mișcarea Romsilva, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a declarat că blocarea drumului din cartierul Greenfield este "greşită" şi a solicitat deblocarea acestuia. Câteva  comentarii negative la adresa primarului pe Facebook au făcut-o să se sucească și să declare război de gherilă locuitorilor din Greenfield: a tergiversat alocarea unei sume derizorii pentru taxe și s-a împotrivit aprobării fondurilor de reabilitare a drumului, odată preluat de la Romsilva.

În ciuda acestor contre, bugetul pentru anul 2023 al Sectorului 1 a fost aprobat cu amendamentele depuse de consilierii locali PSD și PNL și prevede alocarea a 2,6 milioane de lei pentru modernizarea drumului de acces Vadu Moldovei.

Astfel, rolul de blocator i-a revenit lui Nicușor Dan. Și primarul general promitea că va prelua drumul, în funcție de avizele direcțiilor de specialitate din Primărie.

Din informațiile DCNews, mâine, 29 iunie, ar fi trebuit supusă votului o solicitare a Consiliului General, care cere Guvernului o HG privind transmiterea cu titlu gratuit a drumului D68-FE004, de 572 metri, între borna 38 și între bornele 58-40, din domeniul public al statului  și administrarea Romsilva, în domeniul public al Municipiului București și administrarea CGMB, în scopul întreținerii și reabilitării acestuia, în vederea deschiderii criculației și accesului riveranilor  din Greenfiled la imobilele cuprinse între Aleea Teișani și Drumul Pădurea Pustnicu.

Direcția de Patrimoniu, Direcția Juridică și Direcția de Transporturi, ca și Direcția Generală de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și-au dat avizele, la fel comisiile de specialitate, respectând Hotărârea CMGB 608 din 2017, care împuternicea expres CL sector 1 să efectueze demersuri pentru trecerea din domeniul public și administrarea Romsilva a în domeniul public al Municipilui Bucureștic, ca și HCL nr. 1 din 2018 ș.a.m.d.

Surpriză: pe ordinea de zi a ședinței din 20 iunie nu e trecut și actul normative amintit.

Deci, primarul general, în ciuda referatelor aparatului de specialitate și a comisiilor, ține actele la sertar, în loc să le supună votului în Consiliu. În cazul Piedone, Justiția a constatat, cu întârziere, ce e drept, că primarul a acționat corect când a semnat  un act avizat de toate direcțiile de specialitate din subordine, de aparatul tehnic al Primăriei. Nu riscă Nicușor să se întoarcă în locul în care a fost Piedone, dacă nu semnează?

Mesajul pe care locuitorii din Greenfield l-au pus pe mașini:

2. -imagine fara descriere- (masina_08559400.jpg)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel