Data publicării:

Acord cu Iranul. Avertisment pentru UE: insuficient

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ministrul de externe iranian a apreciat duminică drept insuficiente eforturile depuse de Uniunea Europeană pentru păstrarea beneficiilor pentru Iran prevăzute în acordul internaţional nuclear din 2015, după denunţarea documentului de către SUA, informează Reuters. 

"Odată cu retragerea Americii, aşteptările Iranului faţă de Uniunea Europeană privind menţinerea beneficiilor prevăzute în acord au crescut şi, în contextul actual, sprijinul politic european nu este suficient", şi-a exprimat regretul Mohammad Javad Zarif, adresându-i-se lui Miguel Arias Canete, comisarul european al energiei, care se află la Teheran, potrivit agenţiei de presă Irna. 

De când preşedintele american Donald Trump a anunţat la 8 mai retragerea SUA din acord, liderii UE au promis să încerce să menţină comerţul cu petrol al Iranului şi investiţiile în domeniu, dar sunt de acord că nu va fi uşor. 

"Trebuie să păstrăm acest acord, astfel încât să nu trebuiască să negociem unul nou", a declarat Arias Canete unui jurnalist occidental, după două zile de întâlniri cu responsabili iranieni la Teheran. "Mesajul nostru este foarte clar: acesta este un acord nuclear care funcţionează", a spus el. 

Companiile străine, îngrijorate 

În cadrul acestui acord, Teheranul a acceptat să-şi limiteze activităţile nucleare în schimbul ridicării majorităţii sancţiunilor occidentale.

Odată cu ameninţarea noilor sancţiuni ale SUA împotriva lor, unele companii străine au început să-şi exprime intenţia de a se retrage din Iran. 

"Anunţul unei eventuale retrageri de către majoritatea companiilor europene din cooperarea lor cu Iranul nu este în conformitate cu angajamentul Uniunii Europene de punere în aplicare a acordului nuclear", a spus Zarif, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel