Această clauză care prevede că Regatul Unit va rămâne în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană până când Londra şi Bruxelles-ul vor găsi o soluţie mai bună care să împiedice reapariţia unei aşa-numite frontiere dure între Irlanda şi Irlanda de Nord. Din acest motiv ea nu a fost agreată de parlamentarii britanici susţinători ai ieşirii din UE, fapt ce a contribuit la respingerea acordului privind Brexitul de către Camera Comunelor, aceşti parlamentari temându-se că în virtutea acestei clauze ţara lor riscă să rămână captivă în UE pe termen nedefinit dacă Bruxellesul şi Londra nu convin un acord ulterior privind viitoarea lor relaţie.
Dar grupul de lucru privind Brexitul creat în PE a estimat în declaraţia dată joi că, deşi respins de parlamentul de la Londra, acordul de retragere este echitabil şi nu poate fi renegociat, exprimând astfel aceeaşi poziţie repetată de liderii europeni, care şi ei au respins orice renegociere a acordului convenit cu premierul Theresa May.
PE nu își va da acceptul
Plasa de siguranţă este garanţia că nu vom avea în niciun caz o consolidare a frontierei pe insula Irlanda şi reuşim în acelaşi timp să prezervăm integritatea pieţei unice, afirmă acest grup al PE într-un comunicat. Fără o astfel de asigurare, Parlamentul European nu îşi va da acceptul pentru acordul de retragere, se indică în acelaşi text.
Parlamentul de la Londra va supune la vot pe 29 ianuarie amendamente propuse de către deputaţii britanici, prin unele dintre acestea parlamentari adversari ai Brexitului încercând să amâne ieşirea din UE sau să transfere către parlament controlul acestui proces pentru a o împiedica pe Theresa May să ia decizia ca pe 29 martie Regatul Unit să se retragă din UE fără un acord.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol