Data publicării:

Acord Brexit. Condiție clară pentru Theresa May

Autor: Darius Muresan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Theresa May
Theresa May

Guvernul britanic nu va putea supune încă o dată la vot în parlament acordul privitor la Brexit fără a-i aduce modificări substanţiale, a anunţat luni preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, potrivit AFP.

Premierul britanic Theresa May îşi anunţase intenţia de a supune unui nou vot al deputaţilor, cel târziu miercuri, acordul de retragere a Marii Britanii din UE negociat cu Bruxelles şi respins săptămâna trecută de Camera Comunelor.

'Dacă guvernul vrea să prezinte o nouă propunere care nu este aceeaşi sau substanţial aceeaşi (precum cea respinsă deja - n.red.), atunci totul este în ordine', a declarat Bercow în faţa deputaţilor.

'Însă guvernul nu poate prezenta în aceeaşi sesiune parlamentară aceeaşi propunere sau substanţial aceeaşi precum cea care a fost respinsă săptămâna trecută cu 149 de voturi', a adăugat el.

Bercow a invocat o convenţie 'foarte puternică şi veche, datând din 2 aprilie 1604', şi care, în istoria parlamentului britanic, a mai motivat respingerea examinării unor texte, în 1864, 1870, 1882, 1891 şi 1912.

'Este o regulă generală pentru a ne asigura că timpul Camerei este folosit în mod înţelept şi cu respectul necesar pentru deciziile sale', a subliniat preşedintele Camerei Comunelor.

El a justificat motivul pentru care a acceptat o nouă examinare a acordul de retragere săptămâna trecută, după o primă respingere a textului la 15 ianuarie de majoritatea zdrobitoare a membrilor Camerei. 'Era o propunere diferită', care 'conţinea un anumit număr de modificări juridice' şi era însoţită de trei documente noi, obţinute de Theresa May din partea UE după o vizită-fulger la Strasbourg, a explicat John Bercow.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel