Un bărbat a decedat, iar o femeie a fost rănită, după ce autoturismul în care aceştia se aflau s-a răsturnat, duminică, pe DN 1A, la Măneciu, scrie Agerpres.
Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, accidentul a avut loc la km 129+500, un autoturism în care se aflau trei persoane părăsind partea carosabilă, răsturnându-se pe plafon.
O persoană decedată
În urma evenimentului, un bărbat de 47 de ani a decedat, iar o femeie a fost rănită, fiind transportată la spital, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
Traficul în zonă este dirijat de poliţiştii rutieri.
Copil de 3 ani, accidentat de un şofer începător
Un copil de 3 ani a fost accidentat, duminică după-amiază, pe o stradă din oraşul-staţiune Sângeorz-Băi, de un şofer începător, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, mai scrie Agerpres.
Conducătorul auto, în vârstă de 18 ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Copilul de 3 ani a fost transportat la spital de un echipaj de prim-ajutor al SMURD.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând să se stabilească împrejurările şi cauzele producerii accidentului rutier.
Accident pe autostrada A1
Un bărbat de 31 de ani a fost rănit şi a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) Deva după ce a intrat cu autoutilitara în partea din spate a unui camion TIR, pe autostrada A1, în apropiere de localitatea Ilia, a informat, duminică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.
Accident grav pe A4. 5 tineri răniţi
Cinci tineri, care se pare că erau sub influenţa băuturilor alcoolice, au fost răniţi după ce, duminică, pe autostrada A4, în apropierea localităţii Agigea, autoturismul în care se aflau a intrat în coliziune cu bara metalică de protecţie de pe marginea şoselei, a ieşit de pe carosabil şi a luat foc.
Accident și pe A1, Sibiu-Deva
Un alt accident a avut loc astăzi pe Autostrada A1 Sibiu-Deva, în zona km 377, pe sensul Holdea - Sibiu, în urma unui accident rutier, informează Centru Infotrafic al IGPR.
Potrivit sursei citate, un autoturism a intrat în coliziune, din spate, cu remorca unui ansamblu de vehicule în zona localităţii Mintia, judeţul Hunedoara.
"În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului autoturismului. Autovehiculele au rămas pe banda de urgenţă, traficul fiind restricţionat pe prima bandă", precizează Infotrafic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european