Accidente cu ATV în munţii României. De ce mergem "la limită" cu vehicule pe care nu le stăpânim. "Culmea e că de multe ori îţi iese"
Două persoane au fost rănite sâmbătă, în urma unor accidente cu ATV-ul pe munte. Care sunt factorii care duc la astfel de incidente, ce uneori se termină tragic, vedeţi mai jos.
Sâmbătă, la 112 a fost anunțat faptul că o persoană a căzut cu un ATV într-o râpă adâncă de aproximativ 15 metri, din municipiul Petroșani. Pentru a ajunge acolo, din cauza terenului accidentat, salvatorii au mers pe jos aproape 2 kilometri, transportul echipamentelor și accesoriilor necesare salvării presupunând un efort susținut.
La locul evenimentului, ATV-ul era răsturnat peste bărbatul în vârstă de 70 de ani.
Pompierii au scos victima, care mai apoi a fost transportată la Spitalul din Petroșani, de către echipajul SMURD, scrie Mediafax.
După aproximativ o jumătate de oră, alarma a sunat și la Detașamentul Hunedoara, un accident similar petrecându-se în localitatea Toplița. De acestă dată, victima, o tânără în vârstă de 22 de ani, a alunecat în râpă cu ATV-ul, mai bine de 100 de metri. După ce a fost localizată de către salvatori, femeia a fost ridicată, folosindu-se o targă și o saltea, până la echipajul de prim-ajutor, unde a fost evaluată medical.
Ulterior, aceasta a fost transportată la Spitalul din Hunedoara, cu ambulanța SMURD.
Românii, fără simţ de autoconservare
"În mod normal, trebuie să ai permis pentru ATV, dar nu prea se respectă. Mai ales că legea menţionează că trebuie să ai permis dacă îl conduci pe drum public, iar drumul forestier nu este considerat drum public. De asta se profită, pe drumul forestier se merge cu orice, oricât, oricând.
Intrăm într-o poveste lungă şi complicată cu educaţia, de la cei 7 ani de acasă până iei permis de conducere. E aceeaşi poveste ca şi cu trotinetiştii. Şi ei pot merge pe stradă fără permis de conducere, fără limită de vârstă, pe trotinete care merg până la 50 km/h. ATV-ul la fel. E un mod de distracţie, din ce în ce mai practicat, doar că atunci când sunt accidente, nimeni nu ştie ce să spună. Nu e accident de circulaţie, cât timp nu e pe drum public.
Ar trebui să avem cultura, educaţia de a ne păzi pielea. Acea cultură vine de la cei 7 ani de acasă şi de la şcoala generală. Dacă acolo nu se face nimic, viitorii adulţi nu înţeleg că lor li se poate întâmpla ceva rău.
Ca în orice manevrare de utilaj, dacă te urci prima dată, ţi-e frică, nici nu ştii, nici nu poţi să mergi. După ce încerci, începi să crezi că o stăpâneşti, că poţi să mergi. E la fel pe bicicletă, maşină, excavator, etc. Automat apare acea autosugestie că nu ţi se poate întâmpla nimic, că deja ştii cum stă treaba cu acceleraţia, viraje, totul. Netrecând prin educaţie, prin niciun curs de a conduce ATV-ul în cazul de faţă, nu realizezi. Mintea ta e la distracţie, la gaşcă. Apare şi sentimentul de a brava în faţa prietenilor, de a merge mai bine ca ei, mai tare ca ei, mai la limită.
Culmea e că de multe ori îţi iese", a declarat Titi Aur, pilot de raliuri şi expert în conducere defensivă pentru DC NEWS.
Totul pleacă de la educaţia de acasă
"Totul e până se întâmplă o tragedie. Şi atunci, toată lumea îşi smulge părul din cap şi încep să caute cauzele. Bineînţeles că şi în cele mai educate societăţi tot mai sunt situaţii, dar sunt doar extrema extremelor. Majoritatea are bunul simţ ce ţine de viaţă, de integritate.
La noi vedem extreme. La munte vezi taţi cu băieţii lor, la 10-12 ani, în situaţii din astea. Normal că acel copil, când va prinde ATV-ul, va face la fel. Lecţii de "ai grijă să nu ţi se întâmple ceva" devin chiar penibile în societatea românească. Pentru că nu avem mentalitatea aia, ajungem şi la situaţii din astea. E un sistem complet. Nu poţi pune reguli să vină cei de pe ATV la cursuri de conducere defensivă. Problema e că în mintea lor nu există noţiunea de prevenţie, de anticipare. Părinţii trec cu copii printre maşini pe stradă la 3-4 ani, îi ţin pe cei mici în maşină fără centură, profesorii nu le zic niciodată ce li se poate întâmpla când circulă pe stradă. Şi atunci copiii ajung buni specialişti în domeniul lor, dar care mor în accidente.
Mai mult, cu cât evoluţia tehnică e mai bună, mai performantă, şi la maşini, motociclete, ATV-uri, etc, cu atât senzaţia de pericol e mai mică. Într-un ARO de pe timpuri tremura totul, erau vibraţii, te înspăimânta maşina cumva. Într-o maşină modernă nu se aude nimic, maşina răspunde la întrebări, gesturi, dă impresia falsă că eşti un bun şofer. Şi ce faci atunci? Mergi mai la limită. Acelaşi lucru e şi cu ATV-urile. Una era pe vremuri cu motocicletele Mobra, Carpaţi, şi alta e cu un motor modern", a concluzionat Titi Aur.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News