Accident între un tren și o autocisternă GPL. CFR, precizări de ultimă oră
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Un accident s-a produs, miercuri dimineață, între un tren și o autocisternă GPL. 

"Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că trenul IR 1772 care circulă în relaţia Galaţi - Bucureşti Nord a lovit o autocisternă la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 25+000, de pe secţia de circulaţie Căciulaţi - Baloteşti. Trecerea la nivel este semnalizată cu indicator rutier Crucea Sfântului Andrei. În urma impactului mecanicul trenului a fost rănit, fiind necesară intervenţia reprezentanţilor SMURD, iar locomotiva avariată. Cei aproximativ 100 de pasageri nu au fost în pericol, 8 dintre aceştia fiind deja transportaţi cu un microbuz către aeroport, iar restul preluaţi cu mijloace auto către Bucureşti. Trenul de călători îşi va relua circulaţia cu o altă locomotivă, după eliberarea gabaritului şi verificarea liniei de către reprezentanţii companiei. Până la redeschiderea circulaţiei pe segmentul feroviar Căciulaţi - Baloteşti (linie simplă), trenurile care ajung în zona respectivă vor staţiona temporar în gările adiacente. CFR SA depune toate eforturile pentru reluarea circulației în condiții de siguranță, în cel mai scurt timp", precizează CFR. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel