Nouă persoane au fost rănite, dintre care una este în stare de inconştienţă, după ce a suferit leziuni la nivelul coloanei vertebrale, în urma unui acciden petrecut la Salina Praid din Harghita.
Cel puţin nouă persoane au fost rănite, dintre care trei sunt în stare mai gravă, în urma accidentului din Salina Praid, a declarat directorul Ambulanţei Harghita, Peter Szilart, la România TV.
Potrivit primarului staţiunii Praid, Bokor Alexandru, la un kilometru după intrarea în mină, şoferul autobuzului a pierdut controlul volanului şi autovehiculul s-a izbit de peretele din dreapta al tunelului galeriei. Deocamdată nu se ştie dacă a fost vorba despre o defecţiune tehnică sau dacă şoferului i s-a făcut rău.
La locul accidentului s-au deplasat pentru a prelua victimele mai multe echipaje de prim ajutor din Odorheiu Secuiesc şi Mureş, dar şi un elicopter SMURD de la Târgu Mureş, pentru a prelua persoana care este cel mai grav rănită.
Cristian Boeriu, şeful SMURD Mureş, a declarat, la România TV, că din primele informaţii primite de la locul accidentului rezultă că în autocarul implicat în accident se aflau 25-30 de persoane.
"Una dintre victime este inconştientă, celelalte au diferite fracturi de membre inferioare, superioare, leziuni perete toracic. Restul persoanelor din autocar s-ar fi deplasat cu mijloace proprii la dispensarul din Sovata şi unii chiar către UPU Tg. Mureş", a precizat șeful SMURD Mureș
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei
- Cod Galben de ploi torențiale, grindină și vijelii. Zonele vizate
- De ce a câștigat, de fapt, România procesul privind Roșia Montană. Motivarea Tribunalului arbitral al Băncii Mondiale (ICSID)
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Klaus Iohannis la Casa Albă. Chirieac: "Joe Biden a vrut să-i scoată fața" / Ciuvică: "S-au agitat mult"
- Monica Pop demontează o ipoteză în cazul lui Florin Piersic: Nimeni nu spune așa ceva pentru că nimănui nu-i convine
- "Ceaușescu ocupă locul 1 la popularitate în rândul românilor". Camelia Csiki: Mi se pare incredibil
- Noile reguli care ar putea apărea pe plajele din România. Vești bune pentru o anumită categorie de români
- "Atenție maximă când ajungeți într-un hotel pe care nu îl cunoașteți!". Oana Turcu, de urgență la spital, în Dubai: "Efectiv curgeau lacrimile șiroaie"
- Situația în care Piedone s-ar putea retrage din cursa pentru Primăria Capitalei. Ciuvică: Nu are cum. Ar face o prostie