Data publicării:

Accident în lanț. Șase mașini implicate

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă, după ce şase autoturisme care se deplasau luni pe DN 6 în direcţia Bucureşti au intrat în coliziune în dreptul localităţii Gorneni, judeţul Giurgiu. 

"În această după-amiază poliţiştii rutieri au fost solicitaţi să intervină pe DN 6 în satul Gorneni, comuna Iepureşti, după ce şase autoturisme care se deplasau în acelaşi sens de mers, cu direcţia Bucureşti, au intrat în coliziune, iar o tânără în vârstă de 19 ani, pasager într-unul dintre autoturisme, a fost rănită uşor şi a suferit un atac de panică", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cornel Vasilache. 

El a precizat că poliţiştii rutieri ajunşi la faţa locului au constatat că accidentul s-a produs pe fondul nepăstrării distanţei de siguranţă între autoturisme şi au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. 

La faţa locului a intervenit şi un echipaj al ISU Giurgiu cu o autospecială cu apă şi spumă de la Garda Mihăileşti, care a asigurat zona şi a sablat carosabilul, deoarece au existat scurgeri de carburant. 

Aproximativ o oră, pe timpul cercetărilor, circulaţia a fost oprită pe ambele sensuri de mers, participanţii la trafic fiind direcţionaţi către drumurile alăturate, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel