Accident GRAV: trei autocare implicate, zeci de răniți
Trei autocare au fost implicate, sâmbătă, într-un accident în care au fost rănite peste 30 de persoane. Accidentul a avut loc pe o autostradă, în Olanda. Surse din poliție transmit că două persoane sunt rănite grav.
"Este vorba despre trei autocare implicate astăzi (sâmbătă) într-un accident pe o autostradă" în apropiere de satul Muiden, la aproximativ zece kilometri sud-est de Amsterdam, a declarat pentru AFP Leo Dortland, un purtător de cuvânt al poliţiei locale, scrie Mediafax.
Autocarele implicate în accident făceau parte dintr-o coloană de şase autocare care transporta aproximativ 360 de persoane ce mergeau să asiste la o comedie muzicală la Haga. Primele trei din coloană s-au ciocnit unele de altele, în urma unei încetiniri pe autostradă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News