Accident grav pe litoral: Șase mașini implicate
Şapte persoane, dintre care doi minori, au fost rănite într-un accident produs duminică pe DN 38 şi transportate la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa.
Potrivit IPJ Constanţa, în accidentul produs la km 21, pe DN 38, între Negru Vodă şi Agigea, au fost implicate 6 autoturisme.
"Astăzi, în jurul orei 11,30, un bărbat a condus autoturismul marca Volkswagen Golf pe DN38, dinspre Negru-Vodă către Agigea unde, la km 21 + 200 m, din cauza nepăstrării unei distanţe de siguranţă, a intrat în coliziune cu un autoturism, fiind proiectat într-un autoturism marca Opel Corsa, care se afla în faţa sa, cel din urmă reducând viteza. În acest timp, tot pe DN38, pe acelaşi sens de mers, un bărbat a condus autoturismul marca Nissan şi pe fondul nepăstrării distanţei în mers a intrat în coliziune cu autoturismul marca BMW (acesta oprise în spatele autoturismului marca Volkswagen Golf). În urma impactului, autoturismul marca Nissan a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism marca Skoda, condus regulamentar. A rezultat vătămarea corporală uşoară a patru femei, a doi minori, respectiv a unui bărbat", precizează IPJ Constanţa.
Starea victimelor
Serviciul Ambulanţă Judeţeană Constanţa a informat că din cele 7 persoane, transportate la Spitalul Clinic Constanţa, toate conştiente, un copil 2 ani şi un altul de 9 ai au suferit traumatisme cranio-cerebrale, o pacientă - traumatism membru inferior, o alta traumatism toracic, alte două având, una traumatism bazin şi abdomen şi alta traumatism cranio-cerebral, iar un pacient traumatism abdomen şi torace. Alte 5 persoane rănite uşor nu au necesitat spitalizare.
La locul solicitării s-a trimis elicopterul SMURD, o ambulanţă cu medic a Serviciului Judeţean de Ambulanţă, maşina de victime multiple, două ambulante ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă cu asistent, mai precizează sursa citată
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News