Trafic blocat pe DN11. Accident grav
Trafic blocat pe DN11, în urma producerii unui accident rutier.
Drumul naţional 11 este blocat luni după-amiaza, la ieşirea din Bârlad spre Podu Turcului, în urma unui accident rutier produs de o femeie în vârstă de 51 de ani din municipiu, care a şi rămas încarcerată în autoturism, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui. Potrivit sursei citate, femeia a pierdut controlul automobilului pe care îl conducea, a pătruns pe contrasens şi a lovit o autospecială înmatriculată în Austria.
"Din primele informaţii, femeia aflată la volanul unui automobil, a pătruns pe contrasens într-o curbă la dreapta şi a lovit o autospecială înmatriculată în Austria, care făcea parte dintr-un convoi de maşini ce se deplasa spre Chişinău. În urma impactului, femeia a rămas încarcerată, fiind nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare.
Conducătorul auto al autospecialei are 44 de ani, are permisul de conducere valabil şi a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. El nu a suferit răni, din accident rezultând doar avarierea autospecialei. Traficul în zonă a fost blocat şi se fac eforturi pentru deblocarea arterei de circulaţie", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
El a mai menţionat că la faţa locului continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News