Data publicării:
Accident grav, cu 6 mașini, pe DN1, lângă Balotești. Cinci persoane rănite/ UPDATE
Un accident în care au fost implicate 5 mașini a avut loc pe DN 1, în apropiere de Balotești.
UPDATE: Circulaţia rutieră a fost reluată pe DN 1, la kilometrul 18 + 200 de metri, în zona localităţii Baloteşti, judeţul Ilfov, unde s-a produs un accident rutier, marţi, în care au fost implicate cinci autovehicule, potrivit centrului Infotrafic al Inspectoratului General al Poliţiei Române.
"În continuare valorile de trafic se menţin foarte ridicate pe ambele sensuri de mers, iar pe direcţia către Ploieşti este formată coloană de autovehicule din Bucureşti până la Baloteşti, pe o distanţă de aproximativ 5 kilometri", arată sursa citată.
UPDATE: Cinci persoane urmează să fie transportate la spital, dintre care una cu un elicopter SMURD ce va ateriza pe Stadionul Dinamo din Capitală, în urma accidentului rutier produs marţi pe DN 1, în zona localităţii ilfovene Baloteşti, şi în care au fost implicate şase maşini, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.
Potrivit sursei citate, 11 persoane au fost implicate în accident, iar cinci vor fi transportate la Spitalele Elias şi Floreasca, potrivit Agerpres.
Accidentul s-a produs pe sensul de mers către Ploieşti. Circulaţia rutieră a fost restricţionată pe benzile 2 şi 3 ale ambelor sensuri de mers, valorile de trafic fiind ridicate. Se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier
___________________________________________________________________________________
Un accident grav s-a produs marți pe DN1, lângă București. Cel puțin cinci mașini sunt implicate, iar traficul este restricționat. La fața locului a fost trimis elicopterul SMURD. Accidentul s-a produs pe DN1, lângă Balotești. Mai multe persoane sunt rănite și, potrivit primelor informații, cel puțin doi oameni sunt încarcerați.
„La fața locului, s-au deplasat polițiștii Serviciului Rutier Ilfov, pentru cercetări, iar din primele verificări a rezultat faptul că, în evenimentul rutier, au fost implicate 5 autoturisme. Din impact, a rezultat rănirea a 4 persoane, care urmează să primească îngrijiri de specialitate de la echipajele medicale sosite la fața locului”, au anunțat polițiștii.
Traficul pe DN1 se desfășoară pe o singură bandă, în ambele sensuri.
Accidente în lanț, în ultimele zile
Vineri, un alt accident, în care au fost implicate șase mașini, a avut loc pe A1, în Timiș. Atunci, două persoane au murit și alte șase au fost rănite
În aceeași zi, un alt accident a avut loc pe DN 66, în apropierea localității Măceu, județul Hunedoara. Potrivit Poliției Hunedoara, mașina a intrat într-un cap de pod de pe marginea DN 66, în apropiere de Măceu. Pompierii au extras cele două victime. O femeie de 42 de ani, șoferul mașinii, a suferit leziuni grave și a fost transportată de urgență la spital.
Pentru pasagera din dreapta, o femeie în vârstă de 75 de ani, s-au efectuat manevre de resuscitare de către echipajele SAJ, însă din păcate femeia nu a mai putut fi salvată. Potrivit reprezentanților Ambulanței Hunedoara, victima decedată suferise multiple fracuri deschise și plăgi contuze și a fost găsită în stop cardio-respirator.
Accident grav între două microbuze şi un autoturism, în Caraș-Severin
Mai multe persoane au fost rănite în urma unui accident de circulaţie care a avut loc vineri pe DN6, în zona localităţii Teregova, şi în care au fost implicate două microbuze şi un autoturism, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin.
Drumul Morții: Un șofer de 78 de ani, care conducea cu 210 km/h, a provocat un accident cu trei morți
Un bărbat de 78 de ani, care conducea cu 210 km/h, pe E85, a produs ieri un accident mortal. Bărbatul mergea spre București, gonind cu 210 km/h, pe celebrul drum al morții, E85. În dreptul localității Răcăciuni, el a pierdut controlul volanului, într-o curbă la dreapta, și a intrat într-o mașină condusă de o femeie din Neamț. După ce s-a răsturnat, a lovit o altă mașină la volanul căreia era un bărbat de 40 de ani, potrivit IPJ Bacău. Din impactul cu acest autoturism, a fost acroșată încă o mașină condusă de un tânăr de 22 de ani.
Șoferul de 78 de ani și doi pasageri din autovehiculul condus de bărbatul de 40 de ani și-au pierdut viața. Trei persoane au ajuns în stare gravă la spital.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News