Data publicării:
Accident grav în apropiere de Haţeg. Sunt 8 răniți, printre care un copil. A fost activat planul roșu de intervenție
Un accident grav s-a produs în apropiere de Hațeg.
Un accident grav s-a produs în apropiere de Hațeg, iar autoritățile au declanșat Planul Roşu de Intervenţie. Opt persoane, printre care un copil de 10 ani şi patru adolescenţi cu vârstele între 16 şi 17 ani, au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc sâmbătă după-amiază pe DJ 685, între localităţile Cârneşti şi Ostrov, transmite Agerpres.
În urma accidentului, şapte victime au fost transportate la Spitalul Municipal din Hunedoara, un minor aflându-se în stare de inconştienţă, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.
Cum s-a produs accidentul
Potrivit primelor cercetări ale poliţiştilor, accidentul a avut loc după ce un tânăr de 21 de ani, din comuna Densuş, care conducea un autoturism dinspre Cârneşti spre Ostrov, a pătruns pe sensul opus de mers într-o curbă periculoasă la dreapta. Maşina a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de o femeie de 31 de ani, din Reşiţa.
"În urma accidentului rutier a rezultat rănirea celor doi conducători auto, a unui minor în vârstă de 10 ani, pasager în autoturismul condus de femeia de 31 de ani, precum şi a unei femei de 43 de ani, aflată în acelaşi autoturism. De asemenea, în urma accidentului rutier a rezultat şi rănirea a patru minori cu vârste cuprinse între 16 şi 17 ani, pasageri în autoturismul condus de tânărul de 21 de ani, toţi fiind transportaţi la unităţi medicale pentru acordarea îngrijirilor medicale", a precizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.
Exista riscul izbucnirii unui incendiu
Pentru salvarea victimelor, autorităţile au mobilizat la faţa locului cinci echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi două echipe SMURD, precum şi maşini ale ISU Hunedoara dotate cu module de descarcerare.
"La sosirea forţelor de intervenţie, două victime erau încarcerate, fiind extrase din maşină de către echipajele de descarcerare. Pentru un pasager nu s-a impus transportul la spital", a precizat ISU Hunedoara.
Pompierii au asigurat, de asemenea, măsurile necesare preîntâmpinării izbucnirii unui incendiu. În acest caz, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Alt accident, cu 7 persoane implicate, tot în Hunedoara. Un copil, lăsat inconştient
Tot azi, un alt grav accident de circulaţie a avut loc în Hunedoara, soldat cu 7 victime.
Accidentul rutier a avut loc în localitatea Cârnești, județul Hunedoara. În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau 8 persoane, 5 dintre acestea fiind copii.
La sosirea forțelor de intervenție, două victime erau încarcerate, fiind extrase din mașină de către echipajele de descarcerare. În urma accidentului, șapte victime au fost asistate medical la fața locului, fiind apoi transportate la Spitalul din Hunedoara, printre care și un copil în stare de inconștiență.
Pentru un pasager nu s-a impus transportul la spital, informează ISU Hunedoara, conform Mediafax. Vezi mai mult AICI.
O mașină a fost distrusă de foc pe autostrada A1 Deva-Sibiu
Un autoturism a luat foc, sâmbătă seara, pe autostrada A1 Deva-Sibiu, fiind distrus în proporţie de 80%, cei trei ocupanţi ai maşinii reuşind să scape fără probleme din acest incident, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara. La faţa locului au acţionat pompierii militari de la Garda de Intervenţie Dobra, incendiul fiind semnalat la km 395, pe sensul Deva-Sibiu, transmite Agerpres.
"Evenimentul a fost anunţat printr-un apel la numărul unic de urgenţă 112, la faţa locului ajungând un echipaj cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă. La sosirea echipajului de intervenţie maşina era afectată în proporţie de 80%, însă, în scurt timp, pompierii au lichidat incendiul, fără a fi puşi în pericol alţi participanţi la trafic", a precizat sursa citată.
Cele trei persoane care se aflau în autoturism în momentul declanşării incendiului au reuşit să iasă din maşină şi nu au necesitat îngrijiri medicale. Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News