Urmărește emisiunea live
Accident de muncă grav. Elicopterul SMURD a intervenit
Data publicării:
Autor: Ana Vasilescu
WhatsApp
Un grav accident de muncă s-a produs, sâmbătă, la o brutărie din localitatea bistriţeană Şieu Odorhei, unde un bărbat în vârstă de 50 ani a fost prins într-un malaxor de la brâu în jos, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.

La locul accidentului au fost trimise un echipaj de prim ajutor şi echipajul de terapie intensivă mobilă ale SMURD. Potrivit primelor informaţii, bărbatul era conştient, dar avea respiraţia afectată.

Echipajele de intervenţie au reuşit să extragă victima şi au predat-o echipajului de terapie intensivă mobilă pentru a fi stabilizată. S-a cerut, de asemenea, asistenţa elicopterului SMURD, pentru a transporta rănitul la o clinică de specialitate din Târgu Mureş.

Accidentul de muncă este anchetat atât de către poliţişti, cât şi de Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistriţa-Năsăud.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel