Accesul pentru concertul Bon Jovi din Piața Constituției se face începând cu ORA 16.00 - VIDEO
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
bon_jovi_concert_93917000
bon_jovi_concert_93917000

Accesul la concertul pe care trupa Bon Jovi îl susţine duminică, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, se va face începând cu ora 16.00, pe două porţi amplasate pe Bulevardul Libertăţii, la extremitatea dinspre Splaiul Unirii (Parcul Izvor/Bulevardul Naţiunile Unite) şi pe Calea 13 Septembrie.

Potrivit organizatorilor, posesorii de bilete la peluze, în Normal Circle, respectiv Golden Circle, pot intra pe oricare dintre porţi. Celor care au bilete în tribunele VIP A1, respectiv B1, li se recomandă accesul prin porţile dinspre Splaiul Unirii (Parcul Izvor), iar celor cu bilete în tribunele VIP A2, respectiv B2, accesul prin porţile dinspre Calea 13 Septembrie.

Organizatorii avertizează publicul că nu este permis accesul cu aparate de fotografiat sau de înregistrare audio-video, umbrele, obiecte contondente, arme albe sau de foc, sticle, peturi, canuri, lasere sau stupefiante. De asemenea, dacă participanţii au asupra lor medicamente trebuie să prezinte reţeta medicală care confirmă necesitatea consumului.

Scena pe care trupa Bon Jovi va concerta va avea o lăţime de 54 de metri şi 25 de metri adâncime, iar puterea instalaţiei de sunet va depăşi 15.000 de waţi.

Citește și:

Vezi cum arată scena pe care va cânta Bon Jovi la Bucureşti

Producţia concertului din Piaţa Constituţiei este asigurată de peste 500 de persoane, din care mai mult de 200 de pe toate meridianele globului. Echipa de producţie a turneului compusă din peste 200 de persoane cuprinde cetăţeni englezi, francezi, germani, belgieni, olandezi, portughezi şi americani.

Scena, cu un design creat special pentru turneul "The Circle", are 54 de metri lăţime şi 25 de metri adâncime. Pe scenă va exista un ecran cu o lăţime de aproximativ 40 de metri, înscris în arcul acesteia. Puterea instalaţiei de sunet depăşeşte 15.000 waţi, iar pentru alimentarea ei la fiecare concert se utilizează generatoare care consumă peste 1.800 litri de motorină.

Trupele româneşti QuantiQ şi Stillborn au fost selectate prin concurs să cânte în deschiderea concertului formaţiei Bon Jovi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel