Data publicării:

Accesarea fondurilor PNRR, în pericol dacă România nu informează Comisia Europeană cu privire la Legea 5G

Autor: Editor Team | Categorie: Economie
WhatsApp
foto Pixabay
foto Pixabay

Accesarea fondurilor PNRR poate fi pusă în pericol dacă România nu informează Comisia Europeană cu privire la proiectul de lege privind tehnologia 5G, în conformitate cu procedura TRIS din Directiva (UE) 2015/1535, prin care statele membre trebuie să anunţe Comisia cu privire la orice proiect de lege ce conţine reglementări tehnice, înainte de adoptarea acestuia.

Directiva prevede că orice proiect de lege tehnic sau care are implicații asupra economiei și dezvoltării unui stat membru trebuie să fie notificat către DG Grow. 

La finalul anului trecut a fost aprobat de către deputații europeni regulamentul menit să protejeze fondurile UE de a nu fi utilizate în mod abuziv de guvernele UE care nu se conformează statului de drept. Noul regulament spune că plățile bugetare ale UE pot fi reținute de la țările în care încălcările stabilite ale statului de drept compromit gestionarea fondurilor UE. 

Directiva UE 2015/1535 a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene din 9 septembrie 2015 se referă la procedura de furnizare de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale. Directiva a fost creată pentru promovarea bunei funcționări a pieței interne unde trebuie asigurată transparența cu privire la inițiativele naționale având ca scop stabilirea reglementărilor tehnice.

Autorităţile europene susţin că este esențial pentru Comisie să dețină informațiile necesare înaintea adoptării reglementărilor tehnice. “În consecință, statele membre, cărora li se cere să susțină realizarea obiectivului său în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul UE), trebuie să notifice proiectele pe care le au în domeniul reglementărilor tehnice”, potrivit Directivei. Toate statele membre trebuie să fie informate cu privire la reglementările tehnice preconizate de către orice alt stat membru.

Conform regulament pentru protejarea fondurilor UE, în cazul în care Consiliul hotărăște că s-a produs o încălcare, Comisia va propune ca mecanismul de condiționalitate să fie declanșat împotriva unui guvern al UE și ulterior fie să taie, fie să înghețe plățile din bugetul UE către statul membru respectiv.

Mai mult decât atât, reglementările nu se aplică numai atunci când fondurile UE sunt utilizate direct în mod abuziv, cum ar fi cazurile de corupție sau fraudă. Se va aplica, de asemenea, încălcărilor sistemice ale valorilor fundamentale pe care trebuie să le respecte toate statele membre, cum ar fi democrația sau independența sistemului judiciar, atunci când aceste încălcări afectează - sau riscă să afecteze - gestionarea fondurilor UE. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel