Data publicării:

Academiile de medicină și de farmacie din Franța: Obligativitatea vaccinării Covid-19, 'singura opțiune realistă' pentru menținerea sănătății

Autor: Andrada Oana | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto ilustrativ / Imagine de fernando zhiminaicela de la Pixabay
Foto ilustrativ / Imagine de fernando zhiminaicela de la Pixabay

Academiile de medicină și de farmacie din Franța susțin că obligativitatea vaccinării Covid-19 a populației începând de la vârsta de 12 ani reprezintă 'singura opţiune realistă' pentru menținerea sănătății.

Academiile de medicină și de farmacie din Franța au transmis, într-un comunicat comun, că 'singura opțiune realistă' pentru menținerea sănătății este reprezentată de obligativitatea vaccinării Covid-19 a populației începând de la 12 ani, scrie liberation.fr.

Comunicatul arată că: 'În ceea ce priveşte totalul populaţiei cu vârsta de cel puţin 12 ani, obligativitatea vaccinării împotriva Covid-19 reprezintă singura opţiune realistă în ceea ce priveşte responsabilitatea personală şi angajamentul solidar de menţinere a sănătăţii proprii, a altora şi de a se ajunge la imunitate colectivă.'

Totodată, cele două academii au precizat că 'obligativitatea se impune atunci când un vaccin eficient şi bine tolerat poate stăpâni o infecţie severă, potenţial mortală şi de necontrolat prin alte mijloace.'

Maladiile care au justificat o astfel de decizie în Franța

În continuare, au fost prezentate mai multe maladii care au justificat o astfel de decizie în Franța, respectiv 'variola (1902-1984), difteria (1938), tetanosul (1940), tuberculoza (1950-2007), poliomielita (1964). Mai recent, 11 vaccinuri pentru sugari au devenit obligatorii în 2017', conform lavoixdunord.fr.

Academiile au mai atras atenția asupra faptului că este nevoie de solidaritate în plan internațional în privința vaccinării împotriva noului coronavirus.

Între timp, varianta Delta a coronavirusului e în centrul atenției, iar varianta Lambda vine puternic din urmă

În timp ce lumea se luptă încă cu răspândirea rapidă a variantei Delta, există acum o nouă variantă pe care experții o monitorizează: varianta Lambda, scrie CNN.

Unele mutații ale virusului, cum ar fi variantele alfa și varianta delta, s-au dovedit mai transmisibile decât variantele anterioare ale virusului și au continuat să domine la nivel global. Ori de câte ori apare o nouă variantă a coronavirusului, oamenii de știință o urmăresc cu atenție.

Ce este varianta Lambda?

Varianta lambda, sau „C.37”, s-a răspândit rapid în America de Sud, în special în Peru, unde cele mai vechi probe documentate ale virusului datează din august 2020.

Organizația Mondială a Sănătății a semnalat-o ca o „variantă de interes” la 14 iunie anul acesta, deoarece cazurile s-au răspândit în mod semnificativ.

În raportul său de la mijlocul lunii iunie, OMS a raportat că „lambda a fost asociată cu rate substanțiale de transmitere comunitară în mai multe țări, cu o prevalență în creștere în timp, concomitent cu o incidență crescută a Covid-19” și că ar fi efectuate mai multe investigații, conform Mediafax. (Citește mai mult AICI.)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel