
Deschiderea oficială a universității, transmisă live pe facebook-ul instituțional, direct din Aula Magna a Palatului ASE, se va desfășura între orele 10:00 - 11:00. În cadrul festivității, ASE îi va felicita în mod special pe cei 12 boboci de la programele universitare de licență, care au avut cea mai mare medie de admitere la fiecare dintre facultățile universității. Ei vor primi diplome de merit pentru performanța lor și vor fi însoțiți de directorii colegiului/liceului absolvit, care vor primi, de asemenea, diplome de excelență pentru rezultatele unității de învățământ respectiv.
Academia de Studii Economice din București are o tradiție prin a-și onora partenerii din mediul preuniversitar prin recunoașterea și aprecierea colegiilor/liceelor pentru numărul mare de absolvenți care au devenit studenți ai Academiei de Studii Economice din București. Astfel, și anul acesta, directorii primelor 20 de colegii/licee care au dat cel mai mare număr de studenți ASE vor fi premiați.
După deschiderea oficială vor urma festivitățile de deschidere pe facultăți, conform programului afişat pe site-ul instituţional www.ase.ro.
Academia de Studii Economice din București începe anul universitar 2022-2023 cu un număr record de 9262 boboci, dintre care 6643 la programele universitare de licență, 2478 la programele universitare de masterat și 141 la programele de doctorat.
”Începem un nou an universitar în circumstanțe la fel de complexe, ca și în ultimii ani, dar experiența dobândită de noi toți, unele îmbunătățiri ale tabloului societal general, precum și determinarea fermă de a menține și îmbunătăți calitatea activităților noastre ne fac optimiști și ne obligă să găsim cele mai bune soluții pentru membrii comunității noastre universitare”, se arată în mesajul comun adresat cu ocazia noului an universitar de către Rectorul ASE, prof. univ. dr. Nicolae Istudor și Președintele Senatului Universitar, prof. univ. dr. Dumitru Miron.
Academia de Studii Economice din București urează tuturor studenților și cadrelor didactice din România un an universitar foarte bun, cu multă sănătate!
Vivat, crescat, floreat!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Ea este Camelia, tânăra din Focșani găsită moartă într-o maşină. Era mamă a trei copii. Soțul femeii: Trebuia să fiu eu în locul tău - Foto
- Răzvan Pascu recunoaște tot după ce ”savanta” Olivia Steer a mărturisit că prietenii săi au luat enteroviroză de la dârele albe lăsate de avion
- Nouă decizie în cazul lui Călin Donca, după ce omul de afaceri a depus contestație pentru a fi lăsat în libertate
- HOROSCOP: Ce aduce Luna Plină în Berbec, din 29 septembrie. Cei mai afectați: Berbec, Rac, Balanță și Capricorn
- Alex Velea, adus la Jilava. Cum a ajuns artistul în spatele gratiilor
- Consumul de pește poate ajuta la sănătatea inimii. Care sunt cei mai buni pești, potrivit Harvard
- Un câine a fost ajutat de crocodili să iasă dintr-o mlaștină. Imaginile sunt de necrezut (VIDEO)
- Horoscop 26 septembrie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care ar trebui să facă economii. Buzunarul va fi afectat!
- Yalanci Tavuk Göğsü, prăjitura turcească pe care nu o poți refuza. Iată rețeta
- Bulgaria trece la Euro în 2025. Când intră şi România? Adrian Negrescu spune ce rol joacă măsurile fiscale adoptate de Guvernul Ciolacu