Absorbție Fonduri. Turcan, atac la PSD
Preşedintele interimar al PNL a susţinut că reprezentanţii PSD dau vina pe legislaţie pentru pierderea a cel puţin 23 miliarde de euro, fonduri europene, evitând să spună că au fost aproape tot timpul la putere.
”Văd în ultima perioadă că PSD-ul dă vina pe legislaţie pentru faptul că România n-a pus mâna pe 23 de miliarde de euro de care poate beneficia în următoarea perioadă (...) din nefericire, în ultimii ani, cu excepţia unui an în care a funcţionat Guvern tehnocrat, PSD-ul a fost la putere.
Şi faptul că nu avem unităţi de management funcţionale, încă nu avem ghiduri pentru atragerea fondurilor europene nu este o chestiune de legislaţie sau de clasă politică, este o chestiune legată strict de cei care au decis soarta României. PSD a avut majoritate parlamentară şi Guvern în ultimii ani, cu excepţia scurtei perioade de Guvern tehnocrat(...)
Am văzut obsesia PSD pentru favorizarea corupţiei în ultima perioadă, am văzut obsesia PSD de a slăbi instituţiile statului, iar din nefericire pentru cetăţenii care au votat PSD cu speranţa unor decizii de guvernare care să le crească calitatea vieţii au primit doar răfuieli politice, au primit doar răspunsuri la probleme de corupţie a unor favoriţi din vârful politicii PSD-iste, şi au primit foarte multă sfidare şi demagogie", a susţinut Raluca Turcan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News