A murit omul de cultură Mircea Bradu, primul primar al Oradiei după Revoluție
Omul de cultură Mircea Bradu, care a fost și primul primar al Oradiei după Revoluție, s-a stins din viață la vârsta de 84 de ani.
Omul de cultură Mircea Bradu a murit marți, 22 iunie, la 84 de ani. El a fost primul primar al Oradiei după Revoluție, scriitor, jurnalist, dramaturg şi director de teatru, după cum amintește și Gáspárik Attila, într-un mesaj-omagiu transmis pe Facebook.
Actorul Gáspárik Attila a scris, pe Facebook, 'Drum lin în lumină, Mircea Bradu', aducând la cunoștință regizoarei Anca Bradu că Teatrul Naţional Târgu-Mureş este alături de ea, 'pentru pierderea domnului Mircea Bradu, scriitor, jurnalist, dramaturg şi director de teatru, personalitate complexă şi om de cultură de înaltă ţinută profesională.'
'Instituţia noastră transmite un gând de solidaritate tuturor celor care l-au preţuit pe distinsul intelectual şi care sunt afectaţi de dispariţia acestuia. Fie ca memoria lui să rămână veşnic în sufletele noastre! Dragă Mircea, mulțumesc tot ce-am învățat de la tine. Ai fost și vei rămâne orădeanul adevărat, tolerant, atent la toate sensibilitățile urbei. Zbor lin!', a mai scris actorul Gáspárik Attila.
De asemenea, și Teatrul Szigligeti Oradea a transmis că: 'Îi prezentăm sincere condoleanțe directorului Anca Bradu, o prietenă și susținătoare a companiei noastre, și îi compătimim durerea pe care a simțit-o pentru pierderea tatălui ei, Mircea Bradu. Mircea Bradu a fost directorul Teatrului de Stat Oradea din 1977, iar ulterior primul primar al Oradiei, ales după schimbarea regimului.'
Mircea Bradu a fost îngrijit într-o clinică de boli cardiace
Potrivit ebihoreanul.ro, Mircea Bradu s-a luptat cu mai multe probleme de sănătate în ultimele săptămâni, fiind îngrijit într-o clinică de boli cardiace. El s-a retras din viața publică în urmă cu câțiva ani.
Ce a lăsat în urmă Mircea Bradu
Mircea Bradu s-a născut pe 14 ianuarie 1937, în comuna Lăzăreni, a absolvit Liceul Emanuil Gojdu din Oradea şi apoi Facultatea de Filologie din Bucureşti. Ulterior, a devenit redactor fondator al celei de-a V-a ediţii a revistei de cultură Familia, dramaturg, membru şi laureat al Uniunii Scriitorilor din România.
S-a consacrat ca director al Teatrului de Stat din Oradea, din 1972 până în 1992. De asemenea, el a fost primul primar al Oradiei după Revoluție, dar numai pentru câteva zile, atunci suferind primul infarct.
A fost și fondator postului de radio orădean Sonvest, iar în 1993 a fondat propria reţea, Radio Transilvania, al cărei director a şi fost până în 2016.
După anii 90, a fost și vicepreşedinte al organizaţiei judeţene Bihor a Partidului Democrat.
Mircea Bradu a avut trei fiice și un fiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News